E grea puşcăria. Treci prin zeci de uşi grele dintre care cele mai primitoare au gratii. Dai de un miros mai greţos decât moartea. Te trezeşti într-o curăţenie murdară, care-ţi intră în corp. Te „recepţionează” nişte temniceri care par deţinuţi (după atâta timp petrecut în închisoare) dar pe adevăraţii puşcăriaşi îi cunoşti ceva mai târziu.

Într-o cameră cu paturi suprapuse, unde toate lucrurile ţi le îngrămădeşti într o geantă. Acolo este precis un deţinut care stă de prin ’96 şi mai are mult. El conduce. Uşa celulei seamănă cu cele din filmul „Monte Cristo” pentru că până la închisoarea „San Pedro” din orasul La Paz, Bolivia mai avem mulţi ani. La mijloc ea are un gemuleţ prin care se dă mâncarea. Restul vine de la sine, din aproape în aproape. Stai acolo, numeri şi speri. Colegii sunt fie nevinovaţi, fie nedreptăţiţi. De la ei afli tot ce trebuie şi cât te costă

Cei care au probleme cu legea cam ştiu cum este. Au aflat şi au văzut că dacă ajungi acolo totul s-a cam terminat. În celulă cel mai vechi te calcă-n picioare, temnicerii te tratează, în cel mai bun caz, ca pe un obiect. Dacă ai lăsat bani şi bunuri afară chiar cei mai apropiaţi oameni ai tăi au interes să mai stai. E urât, dar aşa e viaţa! Atunci te lupţi să nu ajungi. Cu judecătorii nu se mai poate. Singura speranţă este să devii senator sau deputat. Experienţa ultimilor ani arată că parlamentarii merg mai greu la puşcărie.

Acţiunile lor, dacă se şi desfăşoară într-un cadru organizat, au şanse mai mari de izbândă. Pentru că până în prezent au fost încarceraţi rar doar câte un deputat sau un senator, Grupările infracţionale din Casa Poporului au scăpat. Câştigarea unui loc bun pe liste şi o campanie electorală generoasă pot fi floare la ureche pentru un om care şi dispune, dar care, mai ales, visează nopţile puşcăria.

S-ar putea spune că asemenea lucruri se întâmplă în multe locuri şi