Vlad Munteanu se pregăteşte să scrie o carte. Afară e o zi decentă de ianuarie, fără precipitaţii. Din studio, prin toată izolaţia fonică, răsună până la noi un instrumental născut probabil în vreun ghetou american. Fesul roşu nu-i dispare de pe cap nici un moment, accesoriu indispensabil. La 32 de ani, încă i se mai pare amuzant să-şi asorteze căciula la ceas.
De 16 ani scrie versuri. Cu toate astea, proza i se pare mai uşoară, nu există rima care să te îngrădească. „Vezi tu, o să fie un pic ciudat pentru că n-am mai făcut asta. Adică am mai scris proză, doar că nu am mai scris o carte”. Când nu mai e Vlad Munteanu, atunci când urcă pe scenă, publicul îl strigă DOC. Lumea spune că e doctor în rap, chiar dacă pe diploma lui scrie „specialist în comunicare”.
La 17 ani, pe-o trecere de pietoni din Tineretului, s-a decis. El şi brigada lui de adolescenţi rebeli trebuie şi pot să facă rap. Aşa cum i-au văzut pe „negrii” de la MTV. Era vara lui 1997:
O facultate şi-un pic
A început trei facultăţi, „Mecanică” şi „Construcţii” la Politehnică şi „Comunicare şi Relaţii publice” la SNSPA. Pe ultima chiar a terminat-o. Însă pentru primul său job a mai făcut o şcoală: Zece ani petrecuţi în mijlocul vieţii de noapte a Bucureştiului, printre oameni de soi şi de tot soiul, au săpat brazde adânci ca albia unui râu la şes sub ochii lui Vlad. „Am jucat şi cu domnul Becali, nu-ţi face probleme“ În cazino a început de jos, crupier la o masă de poker. A fost apoi supervizor şi pe urmă, vreo doi ani, a şi predat: „mulţi dinte copii mei sunt pe vase acum, sunt bine, le merge. Mă bucur mult pentru ei”. S-a întors în cazino, în costum negru, la cravată, ca şef de sală. Sau pit boss, cum se zice în domeniu. A văzut destule cât să scrie o carte despre cum se întâmplă lucrurile la noi în ţară în acest domeniu:
Băiatul rău face pace cu
