Secolul acesta din care, iata, o duzina de ani s-au scurs in tot mai adanca decadere si criza, ni se arata atat de tehnic si atat de bantuit „pragmatisme” pe cat de aspre pe atat de cinice si de imorale, incat nu lasa loc pentru nimic sentimental si nici nu pune pret pe ceva cu adevarat rational. Vrea cifre si existenta numerica in loc de inspiratie; vrea functionari ai democratismului birocratic in loc de lideri convingatori, cu programe izvorand din propriile credinte; vrea consumeristi despiritualizati, preocupati ai bunastarii de moment si democratizati doar in actul electoral, in loc de o populatie cu convingeri politice. Ba, chiar, prefera camatari in loc de oameni cu imaginatie financiara benigna, pentru ca sa nu ierte nici o delasare de la perseverarea intru acaparare. Iar, cand se vorbeste de egalitate, referirea e la justitie si la judecatorii care trebuie sa dea condamnari egale, nu la legiutorii cu har care trebuie sa impuna norme egale de dobandire a bunurilor vietii omului si norme egale de spiritualizare a ei.
Si, atunci, te-ntrebi: Mai are, oare, societatea acestui secol, nevoie de democratie?... Mai are nevoie de partide politice in afara momentelor rutinier-electorale cand vointa omeneasca e tradusa si tradata in elemente statistice de care profita aceleasi forte obscure?... Mai are nevoie de doctrine, cand totul se vinde si se cumpara cu aceleasi preturi inselatoare prin acel 99% de dupa virgula?... Sau, chiar: Mai vrea ea cu adevarat libertate si egalitate de vreme ce de multa vreme acestora li s-a amputat componenta de „solidaritate”?!
Dar Statul de Drept?!... Se poate el, oare, constitui, sau consolida, in urma unor alegeri strambe? Poate functiona avand relatii internationale strambe? Poate avea conducatori impusi stramb, sau sustinuti stramb, sau fiind ei insusi strambi in materie de hotarare, de credinta, ori de sinceritate?!
