Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acordul stand-by cu România va fi discutat în board-ul FMI în luna mai şi se va închide în iulie

Publicat in Mediafax, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by să fie discutată de Consiliul Director al instituţiei în luna mai, pentru a avea timp să îndeplinească o serie de precondiţii care privesc angajamente întârziate şi evoluţia bugetară, iar o nouă misiune ar urma să vină la Bucureşti în iulie.

Potrivit unor surse oficiale, înţelegerea parafată în primăvara anului 2011, şi care urma să fie încheiată în aprilie 2013, când era programat ultima şedinţă de evaluare în board-ul FMI, se va finaliza, cel mai probabil în iulie.

"În iulie va veni o nouă misiune, care va analiza stadiul întregului acord şi se va negocia şi noua înţelegere", au spus sursele citate.

Practic, acrodul va fi prelungit cu trei-patru luni, din cauza angajamentelor restante.

Sursele citate nu exclud ca noul acord să fie practic aprobat de Consilul Director al FMI în luna septembrie, ceea ce ar însemna şi închiderea formală a înţelegerii începute în 2011. La fel ca în urmă cu doi ani, autorităţile române nu doresc nicio pauză între cele două acorduri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu crede că România va putea încheia rapid un nou acord de tip preventiv cu FMI, având în vedere stadiul acordului actual, care practic a stagnat din luna mai a anului trecut.

"Aşa cum stau lucrurile acum, nu. Aşa cum stau acum, nu, pentru că din luna mai, anul trecut, practic, acordul nu a mai mers înainte, a rămas doar macrostabilitatea pe care a realizat-o guvernul Boc, în rest, procesele de restructurare, de modernizare, de reducere a aparatului bugetar s-au diminuat", a afirmat Băsescu, întrebat dacă el crede că este posibilă încheierea mai rapidă a unui nou acord preventiv cu FMI.

Şeful statului a subliniat că Guvernul trebuie să dea prioritate privatizării Oltchim şi CFR Marfă, dar şi introducerii managementului privat în companiile de stat, care

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°