Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca Oltchim se indrepta spre faliment, insa compania va fi salvata, mai ales in conditiile in care exista deja trei investitori interesati de preluarea combinatului.
"Ideea este ca si la Oltchim si la Hidroelectrica sa scoatem o societate care se ducea spre faliment si sa o facem viabila. La Oltchim poate sa fie salvata partea viabila si putem sa gasim un investitor, exista deja trei investitori seriosi", a precizat premierul.
Cererea de intrare in insolventa a combinatului a fost depusa, vineri, la Tribunalul Valcea.
Piperea, administrator judiciar la Oltchim: Voi incerca o privatizare prin insolventa - Interviu Ziare.com
Administratorul judiciar provizoriu, avocatul Gheorghe Piperea, a mentionat, pentru Ziare.com, ca societatea are datorii in valoare de 600 milioane de euro si ca ar putea urma disponibilizari.
In plus, el estimeaza ca Oltchim va iesi din insolventa cel mai tarziu dupa un an.
In toamna 2012, incercarea de privatizare a combinatului a esuat, dupa ce a fost numit castigator al licitatiei Dan Diaconescu, presedintele PP-DD, care nu a mai platit suma pe care o propusese, de 45 de milioane de euro.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca Oltchim se indrepta spre faliment, insa compania va fi salvata, mai ales in conditiile in care exista deja trei investitori interesati de preluarea combinatului.
"Ideea este ca si la Oltchim si la Hidroelectrica sa scoatem o societate care se ducea spre faliment si sa o facem viabila. La Oltchim poate sa fie salvata partea viabila si putem sa gasim un investitor, exista deja trei investitori seriosi", a precizat premierul.
Cererea de intrare in insolventa a combinatului a fost depusa, vineri, la Tribunalul Valcea.
Piperea, administrator judiciar la Olt