Primăria Tuzla a informat Instituția Prefectului Județul Constanța a fost cu privire la faptul că nivelul apei din sol a crescut foarte mult în zonă, în urma ploilor și topirii zăpezilor căzute în perioada decembrie 2012- ianuarie 2013, fiind astfel afectate aproximativ 40 de gospodării.
În consecinţă, prefectul Eugen Bola a luat legătura cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral Constanța și a dispus ca pompele pe care instituția le are în administrare să fie pornite de urgență astfel încât să se reducă nivelul apei din Balta Tuzla şi să permită scurgerea apei din gospodării. De asemenea, primăria va supraveghea funcționarea pompelor Administrației Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral Constanța.
Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a discutat situația din zonă şi cu directorul executiv al DSPJ Constanța, dr.Dina Constantin. Astfel, o echipă DSPJ Constanța, Serviciul de Control în Sănătate Publică, s-a deplasat la Tuzla unde s-a constatat că aproximativ 40 de gospodării sunt afectate de nivelul crescut de apă din sol și deversări de ape fecaloid-menajere. De asemenea, au fost prelevate probe de apă potabilă din rețeaua de apă a localității ce aparține SC RAJA SA, iar la primărie au fost date spre folosință 50 de kg de var cloros.
Primăria Tuzla va repartiza varul cloros și va supraveghea dezinfecția în gospodăriile afectate conform instrucțiunilor DSPJ Constanța şi sub supravegherea medicilor de familie. Medicii de familie vor efectua catagrafia copiilor cu vârste cuprinse între 1-15 ani din zona afectată în vederea efectuării vaccinării antihepatită A și vor comunica către DSPJ Constanța situaţia cazurilor de boală infecțioasă cu transmitere digestivă înregistrate în perioada decembrie 2012- ianuarie 2013.
Primăria Tuzla a informat Instituția Prefectului Județul Constanța a fost cu privire la faptul că nivelul apei din sol