Condamnările penale: la UEFA înseamnă probleme de imagine, la FRF - capital de simpatie
Pînă la urmă, e o chestiune de gusturi, nu? UEFA nu agreează funcţionari cu probleme penale, FRF se arată mai generoasă în statut. UEFA nu tolerează angajaţi care au condamnări, cu suspendare sau nu, cu executare sau nu. Aşa se raportează forul european faţă de justiţie. În momentul în care ai ajuns în boxa acuzaţilor, te reprezinţi pe tine, nu mai reprezinţi UEFA.
Din momentul în care s-a pronunţat verdictul în apel, în Dosarul Transferurilor, Gică Popescu a pierdut funcţia de la Nyon. Era obligat să renunţe la ea. Ceea ce a şi făcut, zilele acestea. Obligat de regulile UEFA, nu din proprie iniţiativă, din spirit de sacrificiu, cum lasă să se înţeleagă Mircea Sandu: “Din cauza problemelor pe care le are, nu vrea să strice imaginea forului!”.
Fotbalul românesc a pierdut un post bun şi cîteva grade de vizibilitate în cadrul “forului”. A pierdut pentru că a mizat, vorba lui Mircea Sandu, pe un om cu “probleme”. FRF ne prezintă acest eşec drept o mare vitejie, cu parfum de persecuţie. Providenţialul Dumitru Mihalache a preluat ştafeta UEFA de la Popescu, dar va ocupa o funcţie mai puţin importantă. De umplutură.
FRF are, într-un fel, aceeaşi dilemă ca restul cetăţenilor. Nu are de unde alege, cînd e să numească un funcţionar. Trebuie să decidă între mai multe rele, de diverse dimensiuni. Toate opţiunile au “probleme”. Instituţia condusă de Mircea Sandu menţine însă deliberat această lipsă de personal valabil. Produce artificial, prin încremenire sistematică, impresia că nu există alternative pentru funcţii de conducere în fotbalul românesc. Le numeri pe degetele de la o mînă: Chivu, Popescu, Lupescu, Hagi, Mihalache.
Paradoxală stare de fapt, dacă ţinem cont că Statutul FRF e mult mai permisiv decît Statutul UEFA. Ai dreptul să candidezi la şefia
