* ADEVARUL
* România va deveni magnet pentru rablele Europei
Principalele schimbări aduse de timbrul de mediu, care va înlocui taxa auto, indică o ieftinire semnificativă la înregistrarea maşinilor vechi şi foarte vechi (non-euro) şi o scumpire uşoară a înmatriculării de maşini noi. Cum era de aşteptat, cei care vor câştiga de pe urma acestor schimbări sunt importatorii şi distribuitorii de maşini second-hand, în timp ce producătorii de maşini noi îşi văd afacerile puse în pericol. În plus, posibila creştere a valorii voucherelor "Rabla", de la 3.800 la peste 6.500 de lei (1.500 de euro), îi va încuraja tot pe comercianţii second-hand. Toate acestea vor avea ca efect o relaxare fără precedent a presiunii fiscale pe comerţul cu maşini vechi, care va transforma România într-un magnet pentru rablele din mai multe ţări europene, arată specialiştii.
* Avocatul Piperea şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai Oltchim
O firmă a avocatului Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO, vor fi administratorii judiciari provizorii ai Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Consiliul de Administraţie al Oltchim a aprobat ieri depunerea la Tribunalul Vâlcea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă şi a nominalizat cele două firme ca administratori judiciari. Piperea a declarat pentru "Adevărul" că nu a fost informat oficial, dar că ar fi o mare provocare pentru el. Avocatul susţine că situaţia combinatului de la Râmnicu Vâlcea este mult mai complicată decât la Hidroelectrica, din cauza datoriilor mari pe care Oltchim le are către AVAS şi Electrica. El estimează că va dura un an şi jumătate până la realizarea planului de reorganizare şi apoi, implementarea lui, alţi 3-4 ani. Rominsolv este reprezentată de Gheorghe Piperea, iar BDO Business Restructuring de Niculaie Bălan, se arată într-un comunicat