- Social - nr. 17 / 25 Ianuarie, 2013 La inceput de An Nou, tanarul si preadotatul cu talent si modestie in acelasi timp, artistul plastic muresean, recent numit in functia de director al Casei de Cultura a Tineretului "George Enescu” din Reghin, Marcel Naste, si-a vernisat expozitia de pictura denumita generic "Prapori – Intre credinta si arta”. Expozitia este deschisa la Galeriile de Arta ale ziarului "Cuvantul liber”, iar vernisajul a avut loc in dupa-amiaza zilei de 23 ianuarie, dupa ce lucrarile artistului plastic au fost expuse la institutia de cultura reghineana, ale carei destine le-a preluat in luna decembrie a anului ce tocmai a trecut. Marcel Naste poate fi multumit ca, si de aceasta data, prietenii, cei care i-au stat alaturi pana acum, i-au apreciat efortul si talentul, l-au incurajat, au fost alaturi de el si de data aceasta. Doamna Mariana Cristescu, sef sectie Cultura a ziarului "Cuvantul liber”, a oficiat serviciile de gazda, fiind moderatorul evenimentului. Dupa cuvintele de salut si de bun-venit adresate invitatilor, l-a invitat pe domnul Lazar Ladariu, redactorsef al ziarului "Cuvantul liber”, sa deschida seria alocutiunilor. Domnul Lazar Ladariu s-a exprimat, in opinia declarata a "unui privitor, a unui iubitor al artei, pentru ca intotdeauna am considerat ca poezia si pictura sunt doua surori care merg in aceeasi directie, spre acel frumos spiritual”. Alocutiunea domniei-sale a continuat cu o bogata incarcatura metaforica. "Mestesugul, aureolat de valoarea inedita, te trimite la marele izvor al acestui neam, al acestei «Tari de pictori», din adancuri venind, de dincolo de noi, de dincolo de timp, de ascunsele-ntelesuri...” a spus domnul Ladariu, continuand: "Privim praporii lui Marcel Naste, din clipa de lumina, mesaj al artistului, cu vocatie daruita de Dumnezeu, cu acel har al alesilor, cu anume chemare, pe deplin stapan pe uneltele sale...”.