Acela care loveşte în scândură
în fiecare seară un copil desenează o uşă
apoi se aşază în faţa ei
aşteptând primul ciocănit
uneori
chiar el e acela
care loveşte cu degetul în scândură
din partea cealaltă
asemenea unui nuc care şi-ar face nucile sub pământ
umplându-le cu întuneric
soarele iar e un mare turn gol
bărbatul a mai rămas în camera joasă
şi după ce vântul a spart toate geamurile
şi a rostogolit casa
cu acelaşi foşnet lipsit de speranţă
cu care se desface un ziar mototolit
iar întunericul ascultă respiraţia paginii
Privind iarba
când scrii chiar la îndemnul sau la rugămintea cuiva
nu mai mult de o propoziţie
despre aducerea ta din întunericul spart al unei păduri
cu întuneric cu tot
e ca şi cum ai da drumul
unei păsări din pumni
îţi aduci aminte că e o încăpere
unde un bărbat şi o femeie îşi schimbă pielea şi tac
o pană de pasăre căzută pe-asfalt
pare o insulă-n care
lanurile de orez ard
iarba şi clopotele au uscăciune în glas
femeia şi bărbatul hrănesc veveriţele cu alune
pe o alee care se pierde printre copaci
şi lumina ascultă respiraţia paginii
Poveşti de stăvilit nimicul
o ţigară părăsită arde singură pe marginea unei ferestre
cu fumul ei scriind umbra unei maşini de cusut
pe peretele de care stă rezemat un copil
în ceasornicul vechi de pe raft
cumplit miroase ziua a nimic
iar întunericul aude respiraţia paginii
Singur acum cu portretele
acolo-n grădină
beam ceai de flori de măr printre
statui
la toate
