Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În noi, lîngă noi, peste noi

Publicat in Observator Cultural, vineri 25 ianuarie 2013 ·

O asemenea carte, care vorbeşte despre distorsiunile, citirile preferenţiale şi haotice ale documentelor din arhivele Securităţii – Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii de Gabriel Andreescu – nu cred că ar fi putut apărea în Germania. Cu atît mai mult, nu cred că un asemenea tip de carte ar fi văzut lumina tiparului în Germania anului 2013. Fără să idilizez în vreun fel modul în care Germania a făcut decomunizarea, trebuie spus că, acolo, în Germania reunificată, arhivele sînt de multă vreme în ordine, pot fi consultate fără restricţii, s-a făcut lustraţia şi orice cercetător care se respectă va face o investigaţie în care va ţine cont de ansamblul mărturiilor, fără să decupeze ce-i convine din arhive sau „să pună de la el“, îngroşînd şi inventînd o poveste. În Germania, un cercetător care ar face o cercetare strîmbă sau exaltată a documentelor s-ar autoexclude din comunitatea ştiinţifică. Nu sîntem GermaniaNu e cazul cu România. Că sînt cercetători oneşti – e o realitate fără dubiu. Că arhivele pot fi consultate cu bună-credinţă – iarăşi e incontestabil. Dar nu despre aşa ceva scrie Gabriel Andreescu în Cărturari, opozanţi şi documente. Ci despre o realitate gravă: simpla deschidere a arhivelor şi constituirea CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) nu au dus la o limpezire a trecutului şi a celor care au colaborat cu Securitatea. Dimpotrivă, deschiderea arhivelor a fost şi un prilej de răfuială politică şi intelectuală, o cale prin care s-au maculat personalităţi culturale, prin care s-au îngroşat păcate şi s-au inventat colaborări. Gabriel Andreescu n-a acceptat diagnosticele reducţioniste (cutare a fost turnător, colaborator) şi a făcut şi face de ani buni propria cercetare în Arhiva Securităţii. Are, de partea sa, girul celui care a citit, transcris, interpretat şi corelat documente provenind din Arhiv

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum o ora
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

ANRE majorează uşor tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale de la 1 iulie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 3 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

UE interzice companiilor aeriene să taxeze bagajele de mână pe zboruri

Press Alert acum 13 minute
Parlamentul European a votat pentru interzicerea taxelor suplimentare pe care companiile aeriene le percep pasagerilor pentru bagajele de mână pe zborurile din UE. Noile reglementări stabilesc că pasagerii vor avea dreptul să transporte gratuit un b

Trump ameninţă că va pedepsi Spania: Am să negociez eu însumi, o să-i fac să plătească dublu

News.ro acum 55 minute
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va pedepsi Spania după ce premierul Pedro Sanchez a declarat că ţara sa îşi poate îndeplini angajamentele faţă de NATO cheltuind mult mai puţin decât noua ţintă NATO de 5% din PIB, relatează Reuters

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 3 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

Soția lui MIHAI Leu, mesaj plin de durere: „Rugați-vă. Astăzi are nevoie de noi”. Campionul se află în comă indusă

Gandul acum o ora
Mihai Leu, fostul mare campion la box, se află în comă indusă la Spitalul Fundeni, după ce a suferit o hemoragie severă, zilele trecute. Soția sportivului a împărtășit un mesaj emoționant pe social-media, în care le transmite fanilor acestuia să se

Cătălin Dobrescu o pulverizează pe Oana Radu, la un an de la divorț: ”A rămas însărcinată și mi-a omorât copilul!”

Cancan acum 3 ore
Scandalul care părea ca s-a sfârșit continuă să ia amploare. Cătălin Dobrescu a rupt tăcerea și i-a adus acuzații grave Oanei Radu. Răspunsul său a venit târziu, după mai bine de un an de la divorț, dar și de când artista a făcut dezvăluiri șocante

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/34°
joi

20°/37°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/32°
joi

17°/31°
vin.

16°/32°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/31°
joi

22°/32°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

27°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/28°