O asemenea carte, care vorbeşte despre distorsiunile, citirile preferenţiale şi haotice ale documentelor din arhivele Securităţii – Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii de Gabriel Andreescu – nu cred că ar fi putut apărea în Germania. Cu atît mai mult, nu cred că un asemenea tip de carte ar fi văzut lumina tiparului în Germania anului 2013. Fără să idilizez în vreun fel modul în care Germania a făcut decomunizarea, trebuie spus că, acolo, în Germania reunificată, arhivele sînt de multă vreme în ordine, pot fi consultate fără restricţii, s-a făcut lustraţia şi orice cercetător care se respectă va face o investigaţie în care va ţine cont de ansamblul mărturiilor, fără să decupeze ce-i convine din arhive sau „să pună de la el“, îngroşînd şi inventînd o poveste. În Germania, un cercetător care ar face o cercetare strîmbă sau exaltată a documentelor s-ar autoexclude din comunitatea ştiinţifică. Nu sîntem GermaniaNu e cazul cu România. Că sînt cercetători oneşti – e o realitate fără dubiu. Că arhivele pot fi consultate cu bună-credinţă – iarăşi e incontestabil. Dar nu despre aşa ceva scrie Gabriel Andreescu în Cărturari, opozanţi şi documente. Ci despre o realitate gravă: simpla deschidere a arhivelor şi constituirea CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) nu au dus la o limpezire a trecutului şi a celor care au colaborat cu Securitatea. Dimpotrivă, deschiderea arhivelor a fost şi un prilej de răfuială politică şi intelectuală, o cale prin care s-au maculat personalităţi culturale, prin care s-au îngroşat păcate şi s-au inventat colaborări. Gabriel Andreescu n-a acceptat diagnosticele reducţioniste (cutare a fost turnător, colaborator) şi a făcut şi face de ani buni propria cercetare în Arhiva Securităţii. Are, de partea sa, girul celui care a citit, transcris, interpretat şi corelat documente provenind din Arhiv