Președintele PNL, Crin Antonescu, a reafirmat, joi seară, candidatura sa ca reprezentant al USL la alegerile prezidențiale din 2014, adăugând că și-ar dori ca aceastea să aibă loc ”cât mai repede”.
“Vă spun că mi-aş dori, ca să ne lămurim, ca aceste alegeri să aibă loc cât mai repede. Nu că ard eu de nerăbdare – candidat al USL – să mă duc la Palatul Cotroceni şi să fiu preşedinte. Nu de asta, ci pentru că lipsa de legitimitate a lui Traian Băsescu, toate suspiciunile justificate care se adună în jurul său, atâta vreme cât va fi în acea poziţie, toate lucrurile care ţin de anumite instituţii în care influenţa prezidenţială, ca să fiu elegant, se menţine, toate lucrurile astea nu fac bine unei coerenţe constituţionale”, a spus Crin Antonescu la Antena 3.
Întrebat dacă va rămâne în 2014 candidatul oficial al USL la preşedinţie, Antonescu a răspuns: “sigur”. “Eu nu am niciun fel de ezitare, niciun fel de teamă, niciun fel de suspiciune în legătură cu această problemă. Dar vreau să mai fac o precizare: eu înţeleg până la un punct pasiunea jurnalistică pentru subiect: ‘dar oare nu se întâmplă ceva?’. Dar poate punem capăt acestei chestiuni! Nu-i corect nici faţă de mine, nici faţă de PNL, nici faţă de PSD sau faţă de Victor Ponta sau faţă de victima predilectă Sorin Oprescu a acestor speculaţii discuţia pusă în felul acesta”, a punctat Crin Antonescu.
El a ţinut să precizeze că succesul său la prezidenţiale depinde de cât de puternic va fi, şi nu de bunăvoinţa partenerilor săi din USL. “Eu voi fi candidatul Uniunii Social Liberale, sunt candidatul oficial al acestei Uniuni şi voi candidatul Uniunii şi voi câştiga alegerile prezidenţiale dacă voi fi suficient de puternic, nu dacă va fi suficient de binevoitor PSD sau domnul Ponta sau se va concentra domnul Oprescu pe Primărie. Acestea sunt nişte realităţi politice şi ele sunt la fel de adevărate precum