Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din fericire Romania a spus “pas”

Publicat in Contributors.ro, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Un dosar european important in privinta finantelor il reprezinta Taxa pe Tranzactii Financiare (TTF) asupra caruia s-a obtinut o serie de acorduri in reuniunea ECOFIN ce a avut loc marti, 22 ianuarie. Pozitia Romaniei a fost ferma si nu va introduce o taxa pe tranzactii financiare, dar in acelasi timp nu se va opune initiativei, astfel ca 11 tari din UE (Franta, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia) au obtinut aprobarea de a implementa taxa. Procedura cooperarii consolidate (prima in domeniul fiscal) a fost indeplinita dupa ce anterior se obtinuse acordul Comisiei Europene si al Parlamentului European.

Urmeaza sa fie publicat textul final din partea Comisiei Europene pe marginea propunerii ce a fost inaintata acum un an si jumatate (septembrie 2011). Atunci se prevedea taxarea tuturor tranzactiilor intre institutiile financiare – banci, burse, societati de investitii, companii de asigurare, hedge funds -, iar schimburile de actiuni si obligatiuni sa fie taxate cu 0,1% si contractele derivate cu 0,01%. Initiatorii au propus ca aceasta taxa sa se aplice si in cazul in care doar una dintre institutiile financiare este din UE, chiar daca tranzactia are loc in afara Uniunii.

Franta este principala tara europeana care a sustinut proiectul si face presiuni pentru punerea sa in aplicare pana cel mai tarziu la inceputul anului 2014.

Motivele care au stat la baza propunerii Comisiei de instituire a unei noi taxe se refereau la o echitate in ceea ce priveste contributiile intr-un moment in care statele membre sunt obligate sa ia masuri de consolidare fiscala, iar povara a cazut pe cetatenii europeni care au suportat vastele planuri de salvare aplicate sectorului financiar, un sector considerat a fi subimpozitat. Astfel ca, in acest mod se considera ca sectorul financiar ar contribui la finantele publice

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 6 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 8 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 8 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 5 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 10 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 3 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 9 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°