Magda Cârneci, Poeme Trans,
Bucureşti, Tracus Arte,
2012, 60 pag.
Volumul Poeme Trans nu decepţionează şi nu surprinde. E, ca să zic aşa, inexpugnabil. Magda Cârneci continuă în fond una dintre cele câteva filoane proprii (descoperit, acesta, în perioada debutului şi exploatat începând chiar cu a doua carte). Ingredientele sunt aceleaşi: vizionarism, conceptualism, metafizic.
Derulate şi proiectate pe un ecran mental suficient de încăpător pentru asemenea lung metraje. Şi mai e ceva: din cele patru cicluri ale cărţii, primele două sunt remanieri recente ale unor texte aproape clasicizate. Fugă pentru instrumente necunoscute derivă din poemul omonim apărut iniţial în volumul O tăcere asurzitoare (1985), iar Voiaj spaţial reprezintă noua versiune a Înmormântării în cosmos, din mai cunoscutul Haosmos (1992). Unde a simţit poeta nevoia să intervină şi cum anume s-au petrecut aceste modificări, voi arăta mai încolo. Momentan e de văzut de ce.
Fiindcă dacă iniţial tendinţa spre o lirică mai degrabă „complicată în plan ideatic” (cum o numeşte Ion Bogdan Lefter) putea fi pusă exclusiv pe seama unei porniri naturale, spontanee, cu timpul au început să se distingă din ce în ce mai bine articulaţiile unui program coerent. N-aş lega neapărat procesul acesta de strălucita activitate a autoarei în domeniul teoriei artelor vizuale. E, cu siguranţă, şi asta, dar nu e numai asta. Dincolo de titlu (care conţine un indiciu edificator), o explicaţie putem găsi în publicistica literară a Magdei Cârneci (strânsă, în 2002, într-o culegere, Poetrix). Am în vedere mai ales două eseuri, ambele publicate aici, în România literară, la începutul anilor nouăzeci: Vizionarismul poetic de azi (nr. 33/1994) şi Spre un nou vizionarism trans-ştiinţific şi transpoetic (nr. 28/1995).
Selectez doar două-trei fraze din cel dintâi, un fel de manifest îndrep
