Un sucevean a fost trimis în judecată pentru viol şi corupţie sexuală după ce, în perioada 2008-2011, a întreţinut relaţii sexuale cu o nepoată în vârstă de nouă ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii suceveni au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului de 43 de ani, pentru viol şi corupţie sexuală, ambele în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că, în perioada 2008 - 2011, profitând de imposibilitatea fetiţei de a se apăra şi de a înţelege semnificaţia unui act sexual, prin constrângerea ei, bărbatul a întreţinut raporturi sexuale, în repetate rânduri, cu minora.
Bărbatul, din comuna suceveană Comăneşti, este urmărit penal încă din iulie 2011 pentru că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu nepoata sa în vârstă de nouă ani, iar ca urmare a solicitării instanţei s-a dispus în acest caz o expertiză biocriminalistică.
În urma finalizării expertizei bărbatul a fost reţinut la începutul lunii ianuarie 2013, apoi a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava, fiind cercetat pentru viol şi corupţie sexuală.
Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava.
Un sucevean a fost trimis în judecată pentru viol şi corupţie sexuală după ce, în perioada 2008-2011, a întreţinut relaţii sexuale cu o nepoată în vârstă de nouă ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii suceveni au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului de 43 de ani, pentru viol şi corupţie sexuală, ambele în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că, în perioada 2008 - 2011, profitând de imposibilitatea fetiţei de a se apăra şi de a înţelege semnificaţia unui act s