Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Viscol în Muntenia şi în sudul Moldovei, dar nu se depăşeşte codul galben

Publicat in Adevarul, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Viscolul va continua în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cea mai mare parte a Munteniei şi în judeţele Vrancea şi Galaţi din sudul Moldovei, unde viteza vântului va depăşi la rafală 65 - 70 de kilometri pe oră, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

„Intensificările acestea ale vântului vor favoriza în continuare, pe parcursul nopţii, viscolirea şi troienirea zăpezii deja căzute. Pentru celelalte judeţe nu sunt (prognozate - n.r.) precipitaţii, dar rafala vântului este foarte puternică. În restul judeţelor din Moldova va mai ninge în următoarele ore, dar din ce în ce mai slab, iar vântul va scădea în intensitate, încât nu va mai depăşi la rafală 35 - 40 de kilometri pe oră“, a estimat vineri reprezentanta ANM Florentina Georgescu, la Comandamentul de iarnă întrunit la Palatul Victoria. Ea a precizat căatenţionarea de cod galben emisă de ANMva fi în vigoare pânã sâmbătă la ora 04.00 dimineaţa, când se anticipează că vor începe precipitaţii sub formă de ninsoare în partea de sud a ţării. „Este posibil ca precipitaţiile sã înceapă puţin mai târziu, spre dimineaţa zilei de mâine. Vor fi afectate la început judeţele din lunca Dunării - sudul Olteniei şi al Munteniei, pentru ca treptat aria ninsorilor sã cuprindă cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea şi să se întindă din nou ninsoarea spre judeţele Galaţi şi Vrancea“, a spus Georgescu. Această nouă atenţionare va fi în vigoare pânã sâmbătă la ora 14.00. În plus, vineri seara este în vigoare o atenţionare pentru fenomene meteorologice periculoase imediate, care vizează judeţele din Dobrogea, unde de asemenea sunt intensificări ale vântului de 55 - 65 de kilometri pe oră la rafală. În prima parte a zilei de sâmbătă, ANM estimează că ar putea prelungi atenţionarea cod galben, în funcţie de evoluţia vremii, „cu siguranţă cu restrângerea zonei afectate“. „Posibil în după-amiaza zilei de sâmbă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea de Apel

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum 7 ore
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 13 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 12 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR

HotNews acum 6 ore
Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi un „refugiu pentru migr

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum 12 ore
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 13 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Tenis de masă: Şi Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la dublu

News.ro acum 7 ore
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova şi-a luat revanşa, miercuri, în faţa campioanelor europene Hana Matelova (Cehia) şi Barbora Balazova (Slovacia) şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual de la Doha. Cele

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°