Văzută dinspre Europa – bunăoară prin lupa lui Hermann Broch, Stefan Zweig, Sándor Márai, Czeslaw Milosz ori Mircea Eliade –, America hrăneşte, de mai bine de un secol, fantasma recurentă a emigrării şi a exilului.

Jean Baudrillard pune fenomenul pe seama faptului că Noul Continent întruchipează simultan funcţiunea dezincarnării şi a exacerbării valorilor culturii noastre europene. Mai simplu spus, „Statele Unite sunt utopia realizată”. Exportându-se peste mări, idealul (Mittel-)european se vede epurat de istorie, concretizat, infuzat cu sânge proaspăt şi energie experimentală. „Dinamismul «lumilor noi» dovedeşte mereu superioritatea acestora asupra patriei lor de origine: operaţionalizează idealul pe care ceilalţi îl cultivau ca pe un ultim ţel, cumva imposibil de atins.” (America)

Succesul de care s-a bucurat dintotdeauna F. Scott Fitzgerald pe Vechiul Continent nu e probabil străin de asemenea considerente. Marele Gatsby reprezintă, desigur, cum notează Mircea Mihăieş în postfaţa romanului, o parabolă a Visului American – însă privită cu ochii noştri de europeni, captivaţi de un anume miraj optic vizibil la răsăritul soarelui în strâmtoarea Messina şi cunoscut sub numele de Fata Morgana: „La urma urmelor, pentru singuratici precum Gatsby iubirea e perfectă doar atâta vreme cât e departe, de neatins, asemenea becului verde care arde toată noaptea la debarcaderul familiei Buchanan şi pe care, de cealaltă parte a golfului, Gatsby îl contemplă fascinat ore în şir. Şi cu cât îl contemplă mai mult, cu atât devine mai inaccesibil – asemenea Visului American.”

În opinia lui Baudrillard, noi, europenii, vom rămâne mereu „nişte utopici nostalgici sfâşiaţi de ideal, dar nedorind în fapt realizarea lui, profesând ideea că totul e posibil, dar nicicând pe aceea că totul a fost realizat. Aceasta este aserţiunea Americii.” Noi, europenii, vom paria la ne