Licoarea acrişoară şi uşor tulbure rezultată în urma fermentării cidrului de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute, menţionat pentru prima oară în tratate de medicină scrise în urmă cu mai bine de trei milenii.
Medicii Greciei antice îl foloseau pe scară largă, însuşi Hipocrate, părintele medicinii moderne, punând la loc de cinste oţetul de mere, în scrierile sale. În medicina populară românească este folosit din timpuri imemorabile. Ţăranii noştri din zonele de deal şi de munte prepară şi astăzi oţetul de mere în fiecare toamnă, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur şi simplu, pentru menţinerea sănătăţii. Practic, nu există regiune la noi în ţară în care să nu fie cunoscută folosirea acestui remediu popular în bolile specifice frigului şi sezonului rece. Iată în continuare şapte aplicaţii cu acest minunat remediu.
Reumatismul
Se ia de trei ori pe zi câte o lingură de oţet de mere, amestecată cu o linguriţă de miere. Cura durează minim trei luni şi are efecte de dezintoxicare a organismului foarte puternice. În plus, anumite substanţe conţinute de oţetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare şi împiedică procesele de îmbătrânire şi de degenerare a cartilajelor şi a epiteliilor. Durerile reumatice agravate la frig şi vânt pot fi tratate şi extern, cu o cataplasmă obţinută din două linguriţe de oţet, o linguriţă de hrean ras şi o linguriţă de ceapă tocată mărunt. Cele trei componente se amestecă bine, se învelesc în tifon şi se aplică pe locul afectat, cataplasma ţinându-se minimum o oră.
Răcelile
De la primele dureri de gât, se face din oră în oră câte o gargară cu o soluţie concentrată de oţet, obţinută din patru linguri de oţet diluate într-o cană (250 ml) de apă. După ce durerile de gât se atenuează, gargara se face mai rar: din trei în
