Pentru UE, 2013 – va fi un an al deciziilor, vorba lui George Friedman. Va fi an al bătăliilor neterminate: pe tema bugetului 2014-2020; propunerile de a crea o Uniune Bancară şi problema bailout-urilor pentru Grecia, Spania şi Cipru; pregătirea candidaţilor familiilor politice europene pentru preşedinţia Comisiei în 2014. Vor fi alegeri în Italia şi Germania şi o probabilă schimbare de Prim-ministru/Guvern în Franţa.

Discursul lui Cameron de zilele trecute vulnerabilizează suplimentar UE. Toata lumea s-a concentrat pe tema referendumului din 2017. Adevăratul şoc este însă legat de cererea de renegociere a tratatelor europene. Este o bombă pusă la temelia construcţiei europene, care se adaugă la celelalte fracturi existente între Nord şi Sud, între vechii şi noii membri, între Zona Euro şi zona non-Euro. Prezentându-se drept campion al celor din zona non-Euro, Marea Britanie îşi continuă o politică consecventă: cea de a încuraja extinderea pieţei unice, dar opunându-se unei Europe federale sau supra-naţionale. Tratatele europene nu au stipulatat nici o clauză de ieşire din UE. O Europă fără Marea Britanie poate însemna o lovitură aproape mortală proiectului "Europa ca putere globală". Fără forţa militară şi financiară şi influenţa globală a Londrei, cu o Germanie încă în convalescenţă după dramele Războaielor Mondiale şi cu o economie europeană în stagnare pentru mulţi ani, declinul Europei se va accelera. De unde şi reacţia moderată a Cancelarul Merkel. Dacă referendumul anunţat are o puternică miză electorală internă în Marea Britanie, adevăratul referendum de urmărit este cel din Catalonia din 2014, urmat de cel din Scoţia şi, foarte posibil, de unul în Flandra/Valonia, conducând la un fenomen de segregare şi centrifugare extrem de periculos. Dacă riscul de efect de domino este periculos pentru toate statele europene (şi pentru aliaţii americani), riscuril