Fiecare cuvînt al nuvelelor lui Amos Oz se coagulează într-o atmosferă unicat, întemeindu-se pe un ce a fost şi continuînd într-un ce va fi. Cortina se deschide la propriu; se sărbătoreşte un an de la victoria Aliaţilor, la Cinematograful Edison din Ierusalim. Şi, la figurat, sînt „fotografiate“ oficialităţi britanice, public, secvenţe din filmul eliberării, leşinul doamnei Bromley, cumnata Înaltului Comisar englez, părinţii naratorului-copil, tatăl format intelectual în Germania, mama – în Polonia. Tot aici se găseşte pretextul narativ: tatăl, medic veterinar, o ajută pe doamna Bromley să-şi revină din leşin. În chip de mulţumire, părinţii sînt invitaţi la Balul de Mai, dat de Înaltul Comisar pe Muntele Sfatului Rău. În jurul protagonistului şi al familiei sale, gravitează lumea, adică vecinii de cartier, cu rădăcini rămase în Europa, cu rude ucise în Holocaust. Oameni care s-au salvat fizic. Dar sufleteşte? Vorbesc rusa, polona, idişul, germana… Fiecare limbă – un univers pierdut, retrăit fragmentar, nostalgic. Ai locului sînt copiii cartierului. Pentru ei, viaţa nu poate fi concepută altfel decît cea pe care o trăiesc. Asta, la o privire uniformizatoare.
Fiecare personaj, principal şi secundar, reprezintă tot atîtea lumi diferite. Mitia, subchiriaşul, „nebunul“ cartierului, un profet contemporan; Madame Iabrova şi Liubov Beniamina Even-Hen, trăind din lecţii particulare de muzică, înconjurate de suveniruri din lumea părăsită, ipocrite, vicioase; inginerul Brzezinski, conectat, nopţile, în timpul războiului, la posturile de radio Berlin, Londra, Milano, Vichy, Cairo… „Arde!“, strigase într-o noapte fiindcă prinsese Eroica lui Beethoven la unul dintre posturile naziste din Balcani.
Între tatăl şi mama lui Hillel sînt diferenţe de gîndire, adesea, ciocniri de opinii. Tatăl, Hans Kipnis, venit din Silezia, în 1932, specializat la Instit
