Umorul e chestie care nu trebuie luată prea în serios, dar cînd vezi că te deprimă un articol de rîs trebuie spus ceva. Dacă e să arunci cu ochii peste cele cîteva site-uri de umor şi celelalte cîteva zeci de site-uri de tentatative de umor, găseşti aceleaşi glume repetate şi reformulate la infinit, care oricum şi-au epuizat orice fărîmă de haz după primele 4.000.000 de utilizări. Ce e şi mai trist e că încă prind la public, pentru că lumea răspunde la ele la modul pavlovian. Nu e neapărat amuzant, dar ştii că la aşa ceva se rîde, deci de ce să nu rîzi şi tu?

1) Glumele cu Fuego – De ce au glumele cu Fuego atît de multă priză? Pe bune, acum. Cătălin Botezatu e un homosexual în negare, Gigi Becali e un cioban afacerist bigot şi rasist. De aici şi umorul. Dar Fuego? În afară de faptul că arată ca şi cum cineva i-a lipit o faţă de bebeluş peste chip şi că-i cîntăreţ de colinde siropoase, nu deranjează pe nimeni cu nimic. Sigur, o fi el un papiţoi făcut să ude femeile trecute de 60, dar asta nu-l face să merite atîta miştocăreală ieftină. Fuego e atît de sec ca personaj şi de neofertant pentru glume, încît singurul lucru cu care poţi să faci mişto de el e că i-a împodobit mă-sa bradul, lucru care pînă la urmă nu-i chiar aşa de rău. Sînt sigur că am avut cu toţii bradul împodobit de mama cel puţin o dată.

2) Oana Roman e grasă – Obiectiv vorbind, Oana Roman chiar este grasă. Adică se pune pe un cîntar şi cîntarul ţipă de durere. Tocmai asta e şi problema. Cînd un lucru ca acesta e atît de evident, sintagma „Oana Roman e grasă“ devine automat doar o constatare, sub nici o formă o glumă. Bineînţeles, există întotdeauna analogiile ridicole despre cît de grasă e, dar şi ele sînt fumate încă de pe vremea glumelor cu „yo’ momma!“. Soluţia nu e să nu se mai facă mişto de Oana Roman, dar sînt o grămadă de lucruri mult mai oribile la personalitatea ei de c