Mai multe spitale bucureştene care folosesc cele mai multe medicamente oncologice, printre care Fundeni şi Colţea, spun că au în farmaciile proprii toate citostaticele necesare, cu excepţia unui produs sau a cel mult două, care nu se mai fabrică, dar pentru care există alternativă.
Managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban, precizează, într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că stocul de Citarabina a fost epuizat, iar ultimul flacon de Alexan (Cytarabinum-Cytosar) 100 mg a fost eliberat de farmacia unităţii marţi, 22 ianuarie.
Citarabina (Cytarabinum) este un medicament citostatic folosit cu precădere în tratamentul leucemiilor acute, dar şi în alte boli hematologice maligne şi la transplantul medular.
Medicamentul a fost achiziţionat de I. C. Fundeni, fără discontinuităţi, până în septembrie 2012.
"Vineri, am achiziţionat medicamentul Citarabina Kabi (150 de flacoane de 1g, 50 de 2 g, 200 de 500 mg) datorită faptului ca medicamentul a îndeplinit condiţiile de punere pe piaţă vineri. Menţionăm că în farmacia I. C. Fundeni există toate medicamentele citostatice din programul de oncologie, cu o singură exceptie, medicamentul 5-Fluoro-Uracil, a cărui producţie se va relua din februarie 2013. Exista încă o situaţie specială cu unele dintre citostaticele folosite în transplant medular, care nu se află în piaţa românească şi pentru care am făcut demersuri separate la Unifarm", a precizat managerul instituţiei.
La Spitalul Clinic Colţea, care are o cazuistică importantă onco-hematologică, există probleme doar în ceea ce priveşte aprovizionarea cu Fluoruracil si Cytosar. Problema, cunoscută la nivel naţional, este legată de lipsa producţiei, de mai mult de un an.
Potrivit conducerii Spitalului Colţea, în 2012, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a fost trimis în două rânduri necesarul lunar pentru aceste dou