Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnule Raul Petrescu, Băi, băiatule!

Publicat in altPHel, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Unii nu înțeleg. Există oameni care, pur și simplu, o iau razna, atunci când le dai putere. Am certitudinea acum, domnule viceprimar, că sunteți unul dintre acești oameni. Ajuns fortuit pe lista de consilieri locali ai PP-DD, fără să demonstrați vreo competență, până acum un an fiind cunoscut în Ploiești drept comerciant ambulant de mărfuri furate din magazinele din străinătate, ați fost impus în funcția de viceprimar de către opoziția lui Bădescu, din PSD. Da, ați citit bine! Nu dezvolt, pentru că nu are sens, mai ales că zilele în funcția asta vă sunt numărate.

Primul diferend pe care l-am avut cu domnia voastră a pornit de la biletele gratuite solicitate clubului FC Petrolul. Acea întâmplare, soldată cu o plângere penală făcută de mine la DNA, de unde s-a dat, logic, neînceperea urmăririi penale, a dus la o chestiune bună: FC Petrolul a externalizat serviciul de vânzare a biletelor, având, deci, încasări mai mari și scăpând de toți cerșetorii de bilete sau invitații gratuite.

Credeam că v-ați învățat lecția. Că a fost vorba de o scăpare. Că am exagerat eu, acuzându-vă că ați fost nesimțit și că ați abuzat de poziția de viceprimar. Ei bine, din păcate, nu a fost deloc o scăpare. Zilele trecute, aflu că, dând dovadă de același tupeu, ba chiar comițând un abuz evident, ați ordonat ca o grupă de junioare care se antrena la școala numărul 8 să nu mai calce în sala de sport în seara zilei de luni. Motivul? Doreați să jucați un fotbal!

Astfel, echipa de handbal, ajunsă la turneul final, a fost mutată de pe acea poziție, pentru ca domnul vice să poată să își aducă prietenii la fotbal. Normal, nu? Ce să vă mai spun, că nu plătiți pentru această poziție? Nu vă spun, că nu am verificat.

Am jucat fotbal la școala 8 și când primar era Volosevici. Care proceda la fel. Suna ca idiotul, cerea eliberarea sălii, pentru a veni cu prietenii la fotbal. Nu am s

Articolul in altPHel >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 42 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 25 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°