O apariție editorială la Polirom semnată de Gabriel Andreescu (Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea arhivei Securităţii), despre „vehemenţa acuzării unor oameni care au semnat sub presiunea unui angajament cu Securitatea şi au scris note benigne“, cîteva ieșiri la rampa actualității publicistice din partea României literare (articolele „Preocupări desuete?“ de Nicolae Manolescu, „Îngrijorare“ de Gabriel Chifu, un dosar al Ioanei Diaconescu despre grupul „Rugul aprins“ şi un documentar scris de George Ardeleanu, „Cazul «Catharilor...» în arhivele Securităţii“, toate apărute în nr. 1-2 al amintitei publicaţii) relansează – ne amăgim, desigur, dacă depășim granițele înghesuite ale lumii culturale – un subiect gingaș și dramatic al istoriei românești: regimul comunist care a condus România timp de bune decenii și documentele ce ascund adevărul despre această perioadă. Care s-a încheiat în 1989? Care a continuat sub alte forme mai discrete și după 1989? A dispărut cu totul după ce am fost admiși în NATO și UE? Ar putea reveni regimul comunist (totalitar sau bolșevic, cum tot auzim în jur pînă la sațietate) la putere în România? Sau deja, odată cu cîștigarea alegerilor locale și parlamentare de către USL, noua mîndrie a Țării și a Neamului – din cîte am înțeles, prin alegeri validate oficial, chiar dacă, zice-se, fraudate cu milioane de voturi (măi, să fie!) –, ne paște revenirea la un sistem totalitar, cum deplînge cu amar și jale un portughezolog, care, între noi fie vorba, a suportat, cum, necum, bine toate regimurile? Acum este panică mare că bolșevicii și securiștii vin iar la putere. Au ajuns deja. Măi să fie!
Ce facem atunci cu comuniștii și securiștii? Îi demascăm, îi condamnăm și-i arătăm opiniei publice. De judecat și băgat la pîrnaie e greu, căci legile condamnării comunismului și a Securității – brațul înarmat al Partidului – nu permit