Sala Sporturilor din Târgu-Mureş găzduieşte sâmbătă, 26 ianuarie, orele 19.00, partida din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin dintre BC Mureş Târgu-Mureş şi BC Timba Timişoara.
Echipa de pe Bega, prin prisma poziţiei ocupate în clasament pare un adversar uşor pentru ocupanta locului secund. Timişorenii s-au dovedit însă un adversar incomod. Clasaţi pe locul XIII, cu cinci victorii, bănăţenii au câştigat în etapa precedentă partida cu învingătoarea celor de la Gaz Mediaş, Farul Constanţa. Mureşenii vin după înfrângerea de la aceeaşi Gaz Metan, care a obţinut o importantă victorie şi în EuroChallenge şi sunt decişi să reia seria victoriilor. Cu acelaşi palmares ca şi în turul campionatului, cu două victorii în primele trei etape în faţa ocupantelor podiumului ediţiei trecute, mureşenii îşi pot consolida poziţia secundă, profitând şi de jocurile directe dintre echipele din plutonul fruntaş. BC Timişoara va avea o misiune grea la Cluj, cu U Mobitelco, CSU Ploieşti la Târgu-Jiu, iar CS Bucureşti primeşte vizita celor de la Gaz Metan Mediaş.
Un singur joc între cele două
Partida de sâmbătă este a doua între cele două formaţii, echipa timişoreană fiind nou promovată în primul eşalon. În tur, BC Mureş obţinea la Timişoara al treilea succes consecutiv din seria celor şase, după înfrângerea concitadinei celor de la Timba. Scorul a fost 77-63 pentru „tigri”, într-un meci controlat cu autoritate de către mureşeni, chiar dacă nu au forţat. Dealtfel, BC Mureş este echipa care nu caută victorii la diferenţe foarte mari, atacul având o eficacitate de a doua jumătate a clasamentului. Principalul marcator a fost Branko Cuic, care a înscris 27 puncte, urmat de Liviu Dumitru, 11 şi Ceskovic, cu 9 puncte. Câte 8 puncte au reuşit Peciukas, Ciric şi pivotul Balaban. Ultimul nu mai face parte din echipa lui Srecko Sekulovic, la fel ca şi celălalt