La două zile după bătălia de la Mirăslău, pe cînd Mihai Viteazul storce din armură apele unui Mureş traversat în stilul crawl, cu barda la centură şi coiful plin de săgeţi, pe 20 septembrie 1600, adică, generalul Basta intră în Alba Iulia cu muschetarii şi cuirasierii săi franco-germani. Populaţia l-a întîmpinat cu pîine şi sare, dar nu i-a ajutat la nimic. Pîinea a fost respinsă de Dieta ungurească, iar sarea a fost presărată pe răni.

Într-o singură zi, sîrbii, italienii, grecii şi valahii care se aflau în cetate – şi care figurau cu contract de colaborare în contabilitatea Marii Uniri – au fost executaţi. Pînă şi matusalemicul Baba Novac, eroul sîngeros al Balcanilor şi cel mai scump general al Întregitorului, a fost capturat, jupuit de viu, ars, tăiat bucăţi şi tras în ţeapă. Golul lăsat de aceşti viteji în efectivele lui Mihai Viteazul a fost umplut cu legende, balade şi doine, insuficiente totuşi pentru a intimida militar pe cineva. În acele clipe de derută, pe cînd Mihai Viteazul călărea numai în galop şi numai uitîndu-se înapoi, polonezii invadează Moldova şi se abat apoi asupra Ţării Româneşti. Mihai bîntuie coclaurii cu o oaste de buzunar în care strălucesc ciobanii bătrîni şi văcarii cu un picior în groapă. Fiul său, Nicolae, strînge cîţiva mercenari şi i se alătură într-un război de gherilă care reuşeşte să tulbure, de cîteva ori, masa de seară a polonezilor. Pe tron e instalat Simion Movilă, iar ţara unde Mihai făcuse atîta lume să se omoare e închinată turcilor.

Nu mai era mare lucru de făcut în principate. Părintele Unirii se vede nevoit să ia calea pribegiei, spre Viena şi Praga, acolo unde rudele celor sacrificaţi degeaba nu puteau ajunge nici cu cele mai ambiţioase săgeţi. În drum spre curtea împăratului Rudolf, cînd trece pe lîngă cetăţi pe care le cucerise, Mihai trebuie să suporte ironia loviturilor de tun trase în batjocură asup