Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertizarea meteo amână Cupa Dobrogei!

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 25 ianuarie 2013 ·

* Meciurile din prima fază a competiţiei, reprogramate sâmbăta viitoare

Avertizarea meteo de ninsoare pentru ziua de sâmbătă, 27 ianuarie 2013 când era programată prima etapă a Cupei Dobrogei la fotbal în sală a făcut ca la nivelul conducerii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea să se ia decizia de amânare a meciurilor pentru săptămâna viitoare.

„Din discuţiile avute cu primarii dar şi cu delegaţii echipelor am tras concluzia că există riscul unor neprezentări la meciurile programate la Techirghiol, Sarichioi, Isaccea şi Luncaviţa motiv pentru care am căzut de acord cu majoritatea că putem amâna etapa aceasta pentru săptămâna viitoare. Pe de altă parte este mai bine aşa şi pentru că majoritatea echipelor nu au obţinut încă viza AJF Tulcea pe carnetele de joc prilej cu care mai fac un apel către preşedinţii de club de la Săgeata Stejaru, Razim Jurilovca, Naţional Somova, Sarica Niculiţel şi Gloria Agighiol să ne comunice lotul cu care vor juca atât în Cupa Dobrogei cât şi în returul de campionat”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea, Petre Badea.

Dat fiind faptul că se amână prima etapă a Cupei Dobrogei, programul competiţiei va fi următorul:

Etapa I, 2 februarie 2013

Zona I, Techirghiol, Constanţa: Săgeata Stejaru, Granitul Babadag, Unirea Casimcea şi Hamangia Baia

Zona II, Luncaviţa: Arrubium Măcin, Triumf Cerna, Tractorul Horia şi Troesmis Turcoaia

Zona III, Sarichioi: Pescăruşul Sarichioi, Gloria Agighiol, Razim Jurilovca şi Luceafărul Slava Cercheză

Zona IV, Isaccea: Viitorul Frecăţei, Naţional Somova, Sarica Niculiţel, Izbânda Mihail Kogălniceanu

Turneul semifinal, 9 februarie 2013

Semifinala I, Sarichioi sau Tulcea: primele două clasate din Zona I şi respectiv Zona III

Semifinala II, Isaccea sau Luncaviţa: primele două clasate din Zona II şi respectiv Zona IV

Turneul

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 25 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 32 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 48 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 17 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°