Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROXANA WRING - "În Bucureşti, clădiri monument, menţionate în manuale internaţionale de arhitectură, se află la un pas de colaps"

Publicat in Formula AS, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului (Pro.Do.Mo) din România

Asociaţia Pro.Do.Mo a prezentat recent, în cadrul proiectului "Platforma pentru Bucureşti - Voci tot mai pu­ternice", finanţat de CEE Trust, Raportul privind pa­trimoniul construit al capitalei României. Iată un tablou apocaliptic: "În mandatul electoral 2008-2012, în lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice şi de conservare a imobilelor cu valoare arhitecturală, am asistat la distrugerea sistematică a ţesutului urban şi cultural: monumente abandonate şi demolate pe furiş, case valoroase dispărute peste noapte, imobile noi, a căror volumetrie şi estetică afectează grav valoarea urba­nistică a zonelor protejate. Abandonarea zestrei arhi­tecturale a oraşului, în favoarea speculei imobili­are şi a dezvoltării haotice, reprezintă negarea vocaţiei de capitală europeană a Bucureştiului. Dacă actualul proces de distrugere va continua, identitatea arhi­tec­turală şi culturală a Capitalei României va fi ireme­dia­bil compromisă". Raportorul acestei sumbre rea­li­tăţi este Roxana Wring, preşedintele asociaţiei Pro.Do.Mo, unul dintre admirabilii luptători ai socie­tăţii civile cu nenumăraţii "Ceauşeşti" din Primăria Ge­nerală.

"Autorităţile locale sunt indulgente cu distrugătorii monumentelor şi ai caselor de patrimoniu"

- Cine vizitează Bucureştiul rămâne impresionat, încă din primul moment, de partea veche a oraşului, atât cât a mai rămas. Cât reprezintă această zonă din întreaga ţesătură urbană?

- Spaţiul ocupat de zonele protejate construite re­prezintă doar 14,4% (2853 hectare) din teritoriul muni­cipiului Bucureşti. Dar aici găsim o mare concentrare de valori arhitecturale, culturale, istorice şi ambientale, care, valorificate corespunzător, ar recomanda Bucu­reş­tiul ca obiectiv turistic major. Identitate

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°