În aşteptarea mega reducerilor de la mall şi a ultra aglomeraţiei aferente din parcare, promise de organizatori pe 25 ianuarie, când voi transmite live din mijlocul clientelor disperate să-şi cumpere a ţâşpea bluziţă, rochiţă sau fustiţă cum mai ieftină nu există (sau, dacă există, oricum nu le plăteşte nimeni diferenţa, pentru că, de fapt, doar experienţa poate face diferenţa la astfel de evenimente) o să vă povestesc despre un alt fel de shopping. Unul la care o să vă lase gura apă. Doar puţin, pentru că nu a fost deloc reuşit. Este vorba de shoppingul la foc mic, cu răbdare, dragoste şi restul ingredientelor folosite în bucătăria imaginară a unei cine savuroase. Credeam eu. Şi aşa m-am păcălit până a sosit comanda. Vreo opt mici reci, trei feluri de cârnaţi, în loc de patru câţi erau prevăzuţi pe unul dintre platourile înşirate în meniu, la care se adaugă lipsa majoră de căldură din partea celor mai multe preparate, care ar fi trebuit, prin definiţie, să ne frigă pe gât, la propriu. Pentru că, să nu credeţi că am mâncat singură tot ce am descris mai sus. Nici măcar ştrudelul cu brânză dulce, stafide şi cremă de vanilie pe care mi l-am comandat salivând nu a meritat banii (vreo 7 lei, nu bani). Mă aşteptam la un ştrudel adevărat, cum am mâncat la mama lui acasă, la Viena. Am primit, în schimb, un foietaj semipreparat, scos de la congelator şi aruncat fără milă direct în cuptor, ornat fără pic de simţ artistic, cu o spârcâială de cremă de vanilie (asta probabil ca să nu-l mănânc cu prea multă poftă şi să-mi pice greu la stomac), în care am văzut cum zburdau E-urile conservanţilor şi coloranţilor. Pentru toată această experienţă de neuitat, vă recomand să mergeţi măcar o dată la Curtea Berarilor (în clădirea în care a funcţionat Teatrul de păpuşi), pentru că vă garantez că noi nu ne mai întoarcem acolo niciodată. Nici măcar să ne bem minţile, că astea nu ne lasă