Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezidenţii nu vor primi mai mulţi bani

Publicat in Gorj Domino, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Medicii rezidenţi nu vor beneficia de o mărire de salariu în decursul acestui an. Declaraţia îi aparţine ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a spus, de asemenea, că o eventuală mărire a salariilor rezidenţilor s-ar putea realiza abia anul viitor.

Conştient de urmările pe care această măsură le-ar putea avea, ministrul Sănătăţii s-a declarat pregătit chiar şi pentru o grevă a cadrelor medicale. ,,Eu când am plecat din mandat în 2008, un medic rezident avea salariu de încadrare 1.100 de lei şi l-a adus guvernarea lui Traian Băsescu la 700. Eu nu pot să fac creşteri salariale în 2013. Nu am posibilitatea. Nu, în 2013. Pentru 2014 discutăm în acest an tot programul legislativ. Nu vă pot spune mai mult în clipa de faţă. Sunt abia la început de an şi de mandat. Dar oricum trebuie să ne gândim să scoatem statutul personalului medical din statutul bugetar şi să-l ducem într-un statut de plată după performanţă, pe un buget global, astfel încât să existe flexibilitate la nivelul conducerii spitalului, la nivelul conducerilor de secţii, dar pe criterii obiective. Criterii obiective foarte bine stabilite, uşor comensurabile, ca să poată să fie şi stimulative şi aplicate motivant.

Pentru că dacă nu vom face acest lucru, vom cădea într-o altă alternativă probabil, în care să întărim abuzuri sau să se întâmple orice altceva decât ceea ce ne dorim şi sperăm să se întâmple ca urmare a acestor activităţi”, a spus Eugen Nicolăescu, potrivit Evz.ro.

Medicii rezidenţi nu vor beneficia de o mărire de salariu în decursul acestui an. Declaraţia îi aparţine ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a spus, de asemenea, că o eventuală mărire a salariilor rezidenţilor s-ar putea realiza abia anul viitor.

Conştient de urmările pe care această măsură le-ar putea avea, ministrul Sănătăţii s-a declarat pregătit chiar şi pentru o grevă a cadrelor medi

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 27 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 55 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 38 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°