Se întîmplă adesea ca întreprinderile laborioase, aplecate asupra unor probleme contemporane, dar bazate pe documentare amănunţită – şi necesitînd, pe deasupra, reflecţie îndelungată şi migală compoziţională –, să nu poată ieşi la iveală decît după ce subiectul îşi pierde în bună măsură din actualitate. Acesta este şi cazul cărţii lui Gabriel Andreescu, consacrată manipulărilor publicistice ale informaţiilor provenite din arhivele CNSAS în spaţiul luptelor pentru legitimitate, audienţă şi influenţă politică de după comunism. Debutînd timid şi contorsionat prin 2001, după adoptarea cadrului legislativ din 1999, dosariada a atins apogeul în 2006-2007, pentru a intra în declin în urma revizuirilor legislative din 2008, cînd frecvenţa revelaţiilor sale negative a început să scadă, împreună cu voluptatea şi impactul instrumentalizării lor partizane.

Chiar şi aşa, clarificările aduse acum, prin confruntarea atentă a documentelor cu deciziile organismului de deconspirare, precum şi cu puzderia de piese din mozaicul scandalurilor publice iscate de ele, sînt mai mult decît bine-venite. După un efort istovitor, ni se oferă o concluzie de bun-simţ: fără a contribui în vreun fel la ruperea liniilor de continuitate dintre reţelele de putere comuniste şi structurile politice şi economice de după comunism, lustraţia trunchiată şi amputată a ţintuit la stîlpul infamiei cîteva figuri răzleţe, mai ales din rîndurile intelectualilor, adîncind adversităţile din interiorul lumii culturale şi oferindu-le muniţie. Din păcate, ultima parte a concluziei nu este nicăieri enunţată pe şleau, simplu şi cuprinzător. Reformularea ei mai apăsată se leagă de caracterizarea demersului comentat aici ca o parte a bolii pe care o diagnostichează în speranţa de a o vindeca.

E puţin probabil ca, fie şi încheiată mai devreme, cartea să fi putut apărea atîta timp cît chestiune