Adică am văzut cam aşa: cam toate ziarele locale au pe prima pagină un fel de salut sărbătoresc: cum că preşedinţi de consilii judeţene, primari, prefecţi îşi aduc omagiul sacrificiului făcut de cei ce-au construit ţara asta, abnegaţiei şi patriotismului şi bla-bla-bla-ismului cucernic. Şi se spun acolo vorbe grave, mi-i şi închipui pe preşedinţi, primari, prefecţi în faţa unei ferestre, gânditori şi cu privirea pierdută de emoţie – şi-mi vine să râd.

În realitate, comunicatele astea sărbătoreşti sunt scrise de vreo secretară cu trei facultăţi, trecute-s apoi prin mâna unui PR de la cabinet şi iar trimise, împreună cu factura, către prima pagină a ziarelor.

Da' hai să zicem că nu ăsta-i baiu' – în definitiv asta-i economia de piaţă sau asta credem noi.

Deci întreb: dacă preşedinţii, primarii, prefecţii sunt atât de îndatoritori generaţiilor care s-au bătut şi au răbdat pentru micile şi marile uniri – de ce naiba n-au acelaşi sentiment pentru generaţiile de-acum?

Că aritmetica nu minte: atunci ne-am unit, acum poporul alege să plece din ţară. Şi nu fuge nimeni că nu mai e de lucru sau că nu-s grâne sau că-s mari vijelii: dar e totul hulpav în juru-ţi, un deget nu mai mişti fără politicieni.

Ei mulţumesc intelectualilor şi ţăranilor şi tuturor celor din secole trecute – dar azi de intelectuali şi de ţărani şi de toţi îşi bat joc. Ei vorbesc despre sănătatea acestui popor, dar medicii se uită cu jind la salariile gunoierilor. Mai povestesc tovarăşii politicieni cum că musai să ne educăm în spiritul marilor proiecte istorice – dar la Educaţie doar în ultimul an am avut şapte miniştri: plus încă 22 de minsiştri în 22 de ani. Ei ne spun de măreţia lui Cuza – dar tot ei sunt prinşi cu ocaua mică pe bandă rulantă şi-şi dau legi să scape de puşcărie.

Şi atunci ce fel de unire se sărbătoreşte? La Iaşi, ieri, mulţimea a stat pe margine şi doa