Traficul în aeroporturile din Düsseldorf (vest), al treilea cel mai important aeroport german, şi Koln-Bonn (vest) era perturbat vineri de o grevă a personalului din domeniul securităţii pentru a doua zi consecutiv.
La Düsseldorf, 80 de zboruri erau anulate, pentru moment, vineri, majoritatea aparţinând companiilor Air Berlin şi Lufthansa, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al aeroportului, amintind că joi au fost anulate 50 zboruri.
Pe aeroportul Koln-Bonn, 28 de zboruri erau anulate, dintr-un total de 195 prevăzute, potrivit unui purtător de cuvânt. "Situaţia este, totuşi, un pic mai destinsă decât joi" în terminale, pentru că pasagerii, avertizaţi, şi-au luat măsuri de precauţie, spre deosebire de joi, când s-au trezit în această situaţie, a declarat el.
Personalul din domeniul securităţii, însărcinat cu controlul pasagerilor şi verificarea bagajelor de mână înaintea îmbarcării, a fost îndemnat să participe la grevă începând de joi, de către Sindicatul serviciilor Verdi, în cadrul unor negocieri salariale colective, reclamând o creştere a salariilor cu 30%. Angajatorii se opun unei creşteri salariale de această amploare.
"În prezent sunt 250 (de persoane) în grevă", a declarat Andrea Becker, reprezentanta pentru regiunea de vest a Germaniei a acestui sector de activitate în cadrul Sindicatului Verdi. Până la 400 de persoane urmează să participe la grevă vineri, apreciază ea, dintr-un total de aproximativ 2.000 de salariaţi angajaţi în domeniul securităţii pe cele două aeroporturi.
În decembrie, o grevă similară a personalului de securitate a antrenat anularea sau întârzierea unor zboruri pe mai multe aeroporturi germane.