Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul USL Daniel Suciu susţine Legea malpraxisului

Publicat in Mesagerul de BN, vineri 25 ianuarie 2013 ·

-AA+A

Deputatul USL Daniel Suciu susţine Legea malpraxisului Legea malpraxisului a doctorului deputat Tudor Ciuhodaru a fost adoptată de Senat şi va ajunge în Camera Deputaţilor. Această iniţiativă legislativă de modificare şi completare a legii 95/2006 vizează soluţionarea promptă a cazurilor de malpraxis prin posibilitatea rezolvării amiabile între pacient,unitatea medicală şi societatea de asigurări a prejudiciului cauzat de acte medicale. Pacientul va avea libertatea de a alege fie calea judiciară, fie calea administrativă .

În acest context, deputatul Daniel Suciu a anunţat faptul că va susţine Legea malpraxisului, având în vedere şi cele întâmplate cu fetiţa din Năsăud: "Lucrez la o declaraţie politică pe fundalul cazului de la Năsăud şi chiar am vorbit cu doctorul Dănuţ Cocoi pentru a primi informaţii corecte cu ceea ce s-a întâmplat în cazul fetiţei de la Năsăud. Pot să spun doar că actuala legislaţie din România este profund nedreaptă, pentru că o persoană care a avut de suferit în urma uui act medical, nu are drept la niciun fel de tratament sau medicamentaţie reparatorie gratuită până la finalizarea cazului respectiv. Zic că este nedrept şi, deşi nu pot afirma că ar exista o cârdăşie între medic şi firma de asigurări, cu siguranţă firma respectivă favorizează pe cel care a executat actul medical, pentru că dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci sumele asiguratorii ce trebuie onorate sunt foarte mari", a spus Suciu.

El a precizat că doreşte foarte mult ca într-o ţară cum e România şi, unde riscul la malpraxis a foarte ridicat, viitoarea lege să intre în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor, "pentru ca atunci când se mai întâmplă asemenea drame, pacienţii să nu mai fie purtaţi prin tribunale ani şi ani de zile, ca la final să rămână şi cu traume majore şi fără nici măcar un leu despăgubire" , a mai precizat deputatul PSD.

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 52 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°