Bianca Drăguşanu (30 de ani) nu-şi mai încape în piele de bucurie, de când a devenit iubita lui Victor Slav (33 de ani). Acesta are grijă ca Bianca să nu mai stea nemâncată toată ziua, precum obişnuieşte de ani buni, mai ales că e atât de slabă încât îi poţi lesne număra coastele. Bianca Drăguşanu (30 de ani) nu-şi mai încape în piele de bucurie, de când a devenit iubita lui Victor Slav (33 de ani). Acesta are grijă ca Bianca să nu mai stea nemâncată toată ziua, precum obişnuieşte de ani buni, mai ales că e atât de slabă încât îi poţi lesne număra coastele.
Fotoreporterii ziarului Libertatea i-au surprins, ieri, pe cei doi îndrăgostiţi, exact în momentul în care ieşeau din sediul PRO TV. Bianca şi Victor au schimbat câteva vorbe, după care, fără să se ţină de mână, semn că el nu suportă să-şi exteriorizeze sentimentele pe stradă, s-au îndreptat spre un restaurant cu specific pescăresc din Capitală.
Relaţia lor devine, pe zi ce trece, tot mai solidă, deşi mulţi continuă să creadă că cei doi doar se prefac, de dragul publicităţii. Bianca şi Victor au revenit de curând dintr- o vacanţă petrecută la Roma: “O vreme ne-am văzut pe ascuns, în ţară, apoi am plecat la Roma. Oricum s-ar fi aflat că suntem împreună, indiferent cât de mult am fi dorit să ţinem ascuns acest lucru!”, a declarat el, la Acasă TV.