Nu sunt prea multe indicii ce ne-ar îndreptăţi să credem că Mihai Iovănel, semnatarul cărţii „Evreul improbabil– Mihail Sebastian:o monografie ideologică”(Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012), ar fi un foarte mare admirator al scrierilor autorului „Ultimei ore”.
Oraşul cu salcâmi, un roman popular, adesea tipărit şi citit şi astăzi cu voluptate, în pofida lirismului său debordant, adesea desuet, e socotit drept o “scriere imatură, cea mai slabă a lui Mihail Sebastian” care ar semăna cu tentativele de început literar ale Hortensiei Papadat-Bengescu, oricum tare puţin conform sau consonant cu ceea ce teoretizase Sebastian însuşi.
Femei, definită de Sebastian drept o carte de vacanţă, are parte de judecăţi ceva mai îngăduitoare, în vreme ce despre Accidentul ni se spune “nu are naivităţile primei cărţi (Oraşul...n.m.M.M.), deşi o parte din poezia şi patetismul de acolo nu lipsesc nici aici”. Accidentul e “scris sub formă de roman, dar scris de un autor dramatic, care caută efecte pentru scenă”.
De altminteri, Sebastian plănuia să tranforme episodul Günther într-o piesă de teatru. Nu a ajuns să o facă. Pentru cercetătorul interesat de dramaturgia lui Sebastian, cartea lui Mihai Iovănel este una dezamăgitoare. E expediată în două sau trei pagini. Literatura dramatică scrisă de autorul născut la Brăila e, cu excepţia Ultimei ore, una care cultivă “fantasma evaziunii”, a “navigării către insula care să ofere decuplarea de la realitatea trivială”.
Vila Weber din Jocul de-a vacanţa va fi regăsibilă în Insula “la dimensiunile unei magherniţe”. Chiar şi o comedie realistă, aşa cum e Ultima oră, va ilustra, cel puţin către finalul său, tema în cauză. Nici Steaua fără nume nu îl entuziasmează pe Mihai Iovănel. Monograful se ocupă ceva mai îndelung de piesă doar datorită încurcăturilor provocate de detaliul că Mihail Sebastian a
