Cine credea în Wawrinka la Melbourne?
“Vom îmbătrîni alături de Federer?” se întreba miercuri confratele nostru Cristi Geambaşu şi trebuie să recunoaştem că nu e o întrebare de fiecare zi în presa noastră şi nici chiar a lumii. În trepidaţia nebună a fiecărui breaking news, cine îşi mai bate capul lîngă cine vom îmbătrîni? Pe cuvînt, prietenul Cristi, în brutalitatea interogaţiei sale, m-a emoţionat. Cu atît mai mult cu cît, în ziua aceea, Federer cîştiga la Tsonga în cinci seturi un meci pe care Virginia Ruzici îl aprecia ca “magic”, după un ultim set în care exclamase la 5-2: “Genial!”. Nu e Ruzici persoana pe care s-o bănuim, în tenis, de entuziasme facile. Scriu imediat cînd în Tsonga văd de mult pe unul care poate fi între cei patru care domină tenisul; e totuşi de neuitat că l-a putut învinge pe Federer la Wimbledon, după ce fusese condus cu 2-0.
Cristi Geambaşu îşi pusese speranţa în Tomici şi Raonici. La cei 32 de ani ai săi, Roger i-a cam măturat, fără să-i pese dacă vom îmbătrîni alături de el. Sînt fan Federer de nu mai ştiu cînd şi în ultimii ani nu ocolesc întrebarea “cît o să mai ţină?”. Ruzici crede că va mai juca la nivelul lui cît o să-i mai placă tenisul. Cristi Geambaşu are însă un retur de o firească naturaleţe: nu v-aţi plictisit de excelenţa lui, ca şi de inepuizabila apărare a lui Djokovici, ca şi de tenacitatea lui Murray? Ce naiba, nu putem scăpa de ei? Nu mai e loc şi de alţii? Este exact ziua cînd Wawrinka ajunge după cinci ore şi ceva să-l aducă pe Nole în setul 5, la un tie-break împins pînă la 10-12 epuizant. Şi atenţie, ultimele două puncte Djo le face în apărare, pe două greşeli în atac ale unui Stan care pleacă în lacrimi la cabine! Se mai poate plînge în faţa acestui sîrb incredibil în defensivă, şi îl puteai bate… Cine credea în acest “meci enorm” (tot Ruzici zice) al acestui truditor, ani de zile, în umbra lui Federe
