Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strazile, prioritatea lui 2012

Publicat in Bihor Online, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Scris de Cristina Ghilea - „În 2012 am reuşit să accelerăm unele investiţii prin care să creştem nivelul de trai al populaţiei şi care să schimbe faţa oraşului”, crede viceprimarul Ovidiu Mureşan, în deschiderea prezentării raportului de activitate al Direcţiei Economice pe 2012.

Acesta îşi laudă sublaternii de la economic, a căror prestaţie a dus ca anul trecut să se ajungă la „maximul istoric” de 90% la gradul de încasare a taxelor şi impozitelor. Asta a fost posibil atât datorită insistenţelor şi fermităţii în colectarea dărilor. Masa impozabilă a crescut şi prin confruntarea proprietăţilor înregistrate la finanţele locale cu situaţiile pe care le deţin alte instituţii, Registrul Auto Român sau biroul de înmatriculări, spre exemplu.

La capitolul cheltuirea banilor, vicele spune că 35% din banii de care a dispus Primaria anul trecut au fost direcţionaţi spre investiţii iar restul spre cheltuieli operaţionale.

Detaliile execuţiei bugetare au fost expuse de directorul Eduard Florea, care a menţionat că gradul de realizare a prevederilor bugetare privind veniturile în anul 2012 a fost de 81%, cea ce semnifică o creştere de venituri faţă de anul anterior cu 7,5%. Minusul vine în primul rând din diminuarea alocaţiilor de la bugetul de stat: faţă de 361 de milioane de lei, valoare estimată iniţial, Oradea a primit puţin peste 187 milioane de lei.Străzi, parc industrial, apă-canalizare

Structura investiţiilor arată că cea mai mare felie din banii pentru dezvoltare au fost alocaţi capitolului „Străzi” – peste 21%, „Parcul industrial” a primit peste 19% iar investiţia în „Sănătate” a luat puţin peste 12,6%.

În teren, asta se înseamnă că s-au continuat programele de investiţii în reabilitarea străzilor, a reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea fondului imobiliar, spaţii verzi şi au fost începute şi programe noi – utilităţile în parcul ind

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 7 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 4 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 12 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 23 minute
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 4 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 11 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 4 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 6 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

4°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

lun.

9°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°