Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbuţ a făcut profit de peste 3 mil. euro cu AdePlast, la afaceri de 41,5 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast, deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a încheiat anul precedent cu o cifră de afa­ceri de 185 de milioane de lei (41,5 milioane de euro), în creştere cu 30% faţă de anul 2011.

"Am depăşit cu 5 procente ţinta de creştere pe care ne-am propus-o la începutul anului trecut. După ce am crescut doi ani consecutiv cu 12 pro­cente, iată că investiţiile realizate în ultimul an încep să-şi spună cuvântul", a declarat Bărbuţ.

În acelaşi timp, profitul net al companiei s-a ridicat la 14 milioane de lei (3,1 milioane de euro), mai mult decât dublu faţă de anul anterior. AdePlast a cumpărat în a doua parte a anului trecut liniile de producţie pentru panouri de polistiren expandat deţinute de compania Zentyss în Buzău şi Arad. Astfel, capacitatea de producţie de polistiren a AdePlast a crescut la 1,1 milioane de metri cubi anual după ce în 2011 compania a inau­gurat o fabrică de polistiren expandat la Ploieşti, care poate livra 700.000 de metri cubi pe an. Polis­ti­re­nul este unul dintre principalele ma­te­riale folosite la izolarea termică. Linia de producţie pentru polis­tiren expandat grafitat cumpărată de la Zentyss va fi mutată de la Buzău la Ploieşti, iar linia de producţie pentru polistiren expandat de la Arad va fi mutată la Oradea, urmând să producă la capacitatea maximă din primăvară.

Totodată, AdePlast va începe în luna martie pro­ducţia de mortare la Roman, în urma unei in­ves­tiţii de circa 10 milioane de euro, potrivit da­telor ZF. Capacitatea de producţie a AdePlast pe seg­mentul de mortare este de 700.000 de tone anual, în timp ce producţia de vopsea, tencuieli decora­tive şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone pe an.

"Dacă anul 2012 a fost unul al extinderii noastre pe verticală, având în vedere toată această dez­vol­tare industrială, 2013 va fi un an al ex­p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, după primul tur al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 30 minute
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după anunţarea rezultatelor parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, care, în prezent, îl plasează pe primul loc pe populistul de extremă dreapta

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 55 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum 31 minute
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 6 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°