Liderul democrat-liberal buzoian consideră că anul 2016 va fi cel al schimbării de generaţie în PDL
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a afirmat, astăzi la prânz, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PDL Buzău, că, din punctul să de vedere, noul preşedinte al organizaţiei municipale democrat-liberale, avocatul Ciprian Ene, este pregătit să devină primar al municipiului Buzău. „Ciprian Ene trebuia candidând în Colegiul 6 la alegerile parlamentare din decembrie. Din păcate, campania electorală s-a suprapus peste perioada premergătoare susţinerii examenului de definitivat în avocatură şi a fost nevoit să renunţe”, a spus Cezar Preda, care a mai afirmat şi că anul 2016 va fi „anul schimbării de generaţie în Partidul Democrat Liberal”.
Preşedintele PDL Buzău a făcut aceste afirmaţii în contextul unei întrebări legate de acuzele care i-au fost aduse lui Ciprian Ene, în acest moment consilier municipal, cum că „ar fi furat” promovarea proiectului de hotărâre care instituie gratuitatea pe autobuzele Transbus pentru şcolarii şi preşcolarii care domiciliază în municipiu.
Amănunte, în ediţia tipărită, de luni, a cotidianului OPINIA.
Liderul democrat-liberal buzoian consideră că anul 2016 va fi cel al schimbării de generaţie în PDL
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a afirmat, astăzi la prânz, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PDL Buzău, că, din punctul să de vedere, noul preşedinte al organizaţiei municipale democrat-liberale, avocatul Ciprian Ene, este pregătit să devină primar al municipiului Buzău. „Ciprian Ene trebuia candidând în Colegiul 6 la alegerile parlamentare din decembrie. Din păcate, campania electorală s-a suprapus peste perioada premer