Cu bicicleta pe umăr
Coboară din tren, după peste două mii de kilometri, cu un rucsăcel în spate şi bicicleta pe umăr. Astăzi, pe 1 decembrie, preoteasa elveţiancă Gisula Tscharner împlineşte 66 de ani. Chiar de ziua naţională a României, ţara pe care o iubeşte cel mai mult de pe pământ. Zâmbeşte larg, când vede iarăşi hărmălaia asurzitoare a Gării de Nord. Îi place. Viaţa asta autentică, plină de vitalitate şi destul de "periculoasă" a oamenilor din ţara aceasta. Nu călătoreşte decât cel mult cu trenul, restul doar pe jos şi cu bicicleta. Asta, fiindcă: "Doar aşa poţi să vezi, să simţi oamenii, să vorbeşti cu ei. Iar românii aceştia sunt fabuloşi, magnifici!". De la intrarea în România, undeva pe la vama Curtici, nu-şi mai poate lua ochii de la fereastra vagonului. Ştie peisajele pe de rost, dar le priveşte iarăşi şi iarăşi, până în cele mai mici detalii. "Ţara asta... Doamne, cât de frumoasă este ţara asta...".
A doua zi e pe drum. Singură, pe bicicletă. Niciodată altfel decât singură. Are timp. N-o interesează traseele prestabilite, cu muzee sau obiective turistice. O interesează doar clipa, oamenii, priveliştile, viaţa "prezentă". Aşa zice. La vârsta ei, a făcut de trei ori înconjurul deplin al României pe bicicletă. În fiecare zi, cel puţin 90 de kilometri, adesea până la 130 şi mai mult. Şi pe jos a mers foarte mult, zeci de kilometri într-o singură zi. Cunoaşte ţara la fel de bine ca şi mine, reporterul, care o tot străbat de atâta timp, dintr-o parte în alta. O ştie, poate, chiar mai profund, mai intim. Fiindcă drumurile ei nu sunt pe şosele mari, nici neapărat în locuri vestite din România, precum Sighişoara, Sibiu, Săpânţa sau mânăstirile bucovinene, pe care le-a văzut de mult. Ea vrea să vadă ţara toată, aşa cum e, până în cele mai adânci cotloane sau vârfuri ale munţilor. Cel mai des doarme afară. Nu în cort, ci sub cerul
