Pomul lăudat a fost intimidat de sac la toate semifinalele de la Open-ul australian, cele pe care le-am văzut până acum. Asta înseamnă trei din patru, urmează în dimineaţa aceasta Roger Federer cu Andy Murray şi cred că această semifinală va fi excepţia. La fete, noua promisiune americană de culoare, Sloan Stephens, a considerat că deja şi-a depăşit condiţia eliminând-o pe Serena Williams, aşa că a cedat uşor, în două seturi, în faţa Viktoriei Azarenka. Bielorusa a zis spasibo de două ori, o dată pentru figuraţie, a doua oară pentru că a scăpat-o de sperietoarea Serena. Nu se ştie încă dacă nu cumva ceea ce s-a întâmplat în cealaltă semifinală este tot în avantajul Azarenkăi. Na Li a nivelat-o pe Maria Şarapova, cea care părea setată să nu piardă seturi la acest turneu. Chinezoaica i-a dat un dublu 6-2, dar tot ce putem spera este să nu facă şi ea figuraţie în finală.
N-aş fi vrut să fiu în pielea spectatorilor la prima semifinală a băieţilor. Dacă am simţit eu dezamăgire, în faţa televizorului, îmi închipui ce stare de spirit a fost în tribune. Djokovic a jucat cu Ferrer de parcă spaniolul era un junior (emblematic acel lob pe care un jucător de talie medie l-ar fi scos lejer). 6-2, 6-2, 6-1 este un scor care face să ne fie un dor nebun după Nadal. Nu e vorba aici de preferinţe pentru un jucător sau altul, ci de nevoia de a vedea tenis. Tot respectul pentru Ferrer, dar prea a jucat întors cu cheia, fără a fi capabil să schimbe ceva dacă a văzut că stilul său nu-l deranjează absolut deloc pe adversarul său. El a mai fost învins de încă două ori în Australia de Djokovic, tot în trei seturi, dar de data asta şi-a adjudecat cel mai mic număr de game-uri, doar cinci. Sunt convins că un aer mult mai proaspăt ar fi adus Almagro, dacă ar fi ajuns în prima lui semifinală.
O altă semifinală degeaba ar fi dacă Barcelona nu va fi trecut de Malaga pentru a întâlni
