Atacantul echipei Dinamo Moscova, Kevin Kuranyi, explică modul în care a reuşit Dan Petrescu să se impună la clubul pe care îl antrenează. Instalat de numai cinci luni pe banca tehnică a grupării din capitala Rusiei, bucureşteanul a reuşit să revitalizeze echipa.
”Super Dan” a ajuns la Dinamo Moscova într-un moment dificil, atunci când echipa se afla pe ultimul loc al clasamentului în prima ligă rusă. După o serie de victorii, moscoviții se află pe locul 9. Ieri, Dinamo Moscova a încheiat cu o remiză, scor 0-0, partida de verificare contra maghiarilor de la Videoton, meci după care Dan Petrescu a primit oricum laude.
Kevin Kuranyi (foto) este unul dintre jucătorii care îl apreciază cel mai mult pe "Bursuc". "Cred că este un antrenor foarte bun. A arătat acest lucru și la celelalte echipe pe care le-a antrenat în trecut, unde a ajutat mult. A făcut acest lucru și la Dinamo. Am învățat multe de la el și a arătat că este un fanatic al fotbalului și că poate ajuta echipa să joace mult mai bine", a declarat Kuranyi. Acesta este de părere că echipa a fost total revigorată de Dan Petrescu. Atacantul celor de la Dinamo Moscova este convins că ”super tehnicianul” lor îi poate ajuta să termine sezonul în top 5. "Am avut un început de sezon în care am evoluat destul de slab, am pierdut multe meciuri, dar o dată cu venirea lui Dan Petrescu, la Dinamo s-a văzut o îmbunătățire în jocul echipei, a schimbat mentalitatea aici. Vom avea mult de muncit în cea de-a doua parte a sezonului, dar cred că putem termina în una dintre pozițiile fruntașe, în special în top 5", a mai afirmat Kuranyi.
Dinamo Moscova este cea de-a șasea echipă antrenată de Dan Petrescu, după Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni și Kuban Krasnodar.