Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Ovidiu Vîntu nu va fi eliberat condiţionat

Publicat in Ziua Veche, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, decizia judecătorilor fiind definitivă.

Tribunalul Bucureşti a judecat, vineri, contestaţia lui Vîntu împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 4, care respinsese cererea de eliberare condiţionată a acestuia după executarea a două treimi din pedeapsă.

La şedinţa de vineri, procurorul a susţinut că omul de afaceri a purtat din penitenciar peste 3.300 de discuţii telefonice şi că nu a respectat anumite norme ale închisorii.

După deliberări, cei trei judecători ai Tribunalului au respins recursul omului de afaceri astfel, că acesta execută în continuare pedeapsa de un an de închisoare, dată în cazul de şantaj a lui Sebastian Ghiță.

În cadrul audierii de vineri, procurorul a arătat că Sorin Ovidiu Vîntu a folosit telefonul mobil în timp ce era deţinut, făcând peste 3.300 de apeluri, transmite Mediafax.

În replică, Vîntu a spus că în accepţiunea procurorului şi când a vorbit de pe telefonul fix ar fi vorbit de pe telefonul mobil, precizând că în realitate, în mod logic şi fizic, nu putea purta atâtea discuţii dintr-un timp atât de scurt.

Vîntu a mai spus că procurorii susţin că a purtat convorbiri telefonice, inclusiv când era în instanţa de judecată sau cu fiica sa la vorbitor, fapt ce nu se putea realiza fizic.

Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi a constatat că acesta poate cere unei instanţe eliberarea condiţionată, au declarat, la începutul lunii decembrie, surse judiciare.

Comisia a luat în considerare pentru această decizie şi faptul că Vîntu a publicat o carte cu conţinut ştiinţific printr-o editură agreată de Colegiul Naţional al Cercetării

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 19 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°