Mesajul a fost trimis. Multumesc!

României îi trebuie progrese în lupta anticorupţie

Publicat in Curierul, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Ambasadorul Germaniei, Andreas Von Mettenheim, şi cel al Franţei, Philippe Gustin, au declarat că, dincolo de modernizarea tehnică a controlului frontierelor, României îi trebuie pentru aderarea la Schengen progrese în reforma Justiţiei şi lupta anticorupţie. Cei doi au subliniat că înţeleg argumentele părţii române privind interesul separării subiectului Schengen de MCV, însă temerile opiniilor publice din ţările Europei de Nord sunt o realitate de care trebuie ţinut cont. La rândul său, ambasadorul francez a subliniat că îndeplinirea aspectelor tehnice, chiar prin modernizarea cu concernul franco-german EADS a aeroporturilor şi punctelor de frontieră, nu e suficientă dacă nu e rezolvată problema corupţiei, având în vedere situarea României şi Bulgariei în apropierea unor bazine de imigraţie care îngrijorează ţările UE. "Voi spune foarte direct: poţi să ai cea mai bună tehnică din lume, dacă atunci când treci o frontieră poţi să strecori o bancnotă în paşaport ca să treci mai departe fără probleme, atunci problema nu e chiar deloc rezolvată. Lupta împotriva corupţiei şi birocraţiei trebuie să fie chiar eficace în România şi Bulgaria. Pentru că sunteţi ţări importante din punct de vedere geografic al emigraţiei, sunteţi la capătul Europei şi sunteţi poarta către ţări care ar putea reprezenta o îngrijorare pentru Europa de mâine din punct de vedere al emigraţiei", a subliniat Philippe Gustin.

El a recunoscut însă că deşi iniţial "C-ul" din MCV venea de la "Cooperare", în prezent e vorba mai mult de un control.

Ambasadorul Germaniei, Andreas Von Mettenheim, şi cel al Franţei, Philippe Gustin, au declarat că, dincolo de modernizarea tehnică a controlului frontierelor, României îi trebuie pentru aderarea la Schengen progrese în reforma Justiţiei şi lupta anticorupţie. Cei doi au subliniat că înţeleg argumentele părţii române privind interesul separării su

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 38 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 57 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°