Adrian Marino. Constantin Noica. Nicolae Balotă și Alexandru Paleologu. Mihnea Berindei. Mihai Botez. Nicolae Breban. Acestea sînt „cazurile intelectuale“ pe care le deconstruiește și reinterpretează Gabriel Andreescu în cea mai recentă carte a sa.
Cărturari, opozanți și documente e o extinsă – și foarte delicată, într-un final, în abordarea unor situații sensibile – pledoarie pentru lectura contextuală, în cunoștință de cauză, a informațiilor furnizate de dosarele Securității, la fel cum e și o demonstrație pasionată a cîtorva strălucite exemple de instrumentalizare în beneficiul prezentului a acestor dosare. Nu toate, însă unele dintre aceste exemple sînt, practic, note de bătălie pe cîmpul unui război cultural avînd în centru un control de putere și conservarea legitimității mainstreamului intelectual.
Dintre cei șapte cărturari-eroi ai acestei cărți, singurul pentru care există o decizie „oficială“ (publicată pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS) de constatare a colaborării cu Securitatea ca poliție politică e Al. Paleologu – ceea ce nu înseamnă că, de la deconspirarea sa în anul 2000 pînă acum, asupra lui Paleologu nu s-ar fi întins ceea ce Gabriel Andreescu numește „o aură romantică a «cedării»“. La publicarea unei părți din dosarele aflate în actuala arhivă a CNSAS (sub îngrijirea Dorei Mezdrea), Noica a fost prezentat de către intelectualii Școlii de la Păltiniș drept un rezistent în fața practicilor Securității, „un erou care le impune securiștilor ce să asculte, îi apostrofează, le face agenda“.
Dosarul de la SIE al lui Adrian Marino a devenit interesant în spațiul public abia la cinci ani de la moartea lui, în 2010, odată cu publicarea volumului de memorii Viața unui om singur, din care puțini scriitori și intelectuali scapă, să zicem blînd, necriticați. Avalanșa de in
