Bucureştiul secolului al XIX-lea: un sat mai mare, plin de culoare şi pitoresc, abia ieşind din penumbra Evului Mediu şi grăbindu-se spre lumina Occidentului.
Târgoveţi şi ţărani, hanuri şi biserici, căruţe şi caleşti - o imagine ce avea curând să se estompeze, pentru că începutul secolului următor va transforma Bucureştiul într-un Mic Paris. Ce a mai rămas din tabloul acelor vremuri, în care Dâmboviţa curgea nămolos şi meandrat, pe alt traseu decât astăzi, iar casele Bucureştiului încă erau acoperite cu şindrilă? Fericita întâlnire dintre istoricul Emanuel Bădescu şi artistul grafician Radu Oltean a făcut posibilă readucerea la lumină a unor crâmpeie din imaginea capitalei acelor vremuri. Este vorba despre fotografiile făcute în Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către pictorul ardelean Carol Popp de Szathmári, totodată şi unul dintre cei mai faimoşi fotografi ai Europei, reunite de curând într-un album de excepţie prin munca celor doi autori.
Născut în 1812 la Cluj, dintr-o familie nobilă de preoţi de origine din Sătmar, Carol Popp de Szathmári era destinat unei cariere bisericeşti, însă firea sa tumultuoasă şi iubitoare de aventură, care nu suporta rigorile şi constrângerile vieţii de preot, l-a purtat pe un alt drum. Era pasionat de pictură şi desen şi s-a educat la Pesta, Roma, Viena şi Paris. A călătorit neobosit prin toată Europa şi în Orient, până la Bagdad şi la Baalbek, şi chiar în China şi în Siberia, transpunând în acuarelă oameni şi locuri, cu un talent ce i-a adus repede faimă, dar şi simpatia şi protecţia celor mai înalte personaje ale vremii. Îndrăgostit fără speranţă de Mariţica Văcărescu, a bătut adesea străzile Bucureştiului, unde s-a şi stabilit definitiv, lăsând Clujul, pentru a se afla în preajma marii sale iubiri, devenită între timp doamna Costache Ghica, apoi doamn
