Scandal la Ministerul Sănătăţii. Corpul de Control al premierului a constatat un prejudiciu de peste 68,7 milioane lei, reprezentând contribuţii neîncasate în trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii ministerului şi-au îndeplinit obligaţiile.
Sumele încasate din taxa de claw-back nu au fost înregistrate în contabilitate. Corpul de Control precizează că fapta reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a îndeplini în mod defectuos obligaţiile privind urmărirea încasării acestor contribuţii trimestriale, datorate de 23 de plătitori, selectaţi prin sondaj în raport cu sumele notificate, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, conform Codului Penal, potrivit Mediafax.
Constatările au fost transmise inclusiv DNA, ANI şi Curţii de Conturi.
Pentru contribuţiile trimestriale (taxa claw-back) aferente perioadei trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 2010 a fost emis cu întârziere de aproximativ 8 luni faţă de termenul legal, având drept consecinţă necalcularea şi neîncasarea în termenul legal a contribuţiei datorate.
Ordinul a fost emis şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 3631 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, deoarece ministrul şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu au prevăzut obligaţia depunerii de către plătitori a declaraţiilor aferente trimestrului IV 2009, deşi contribuţia trimestrială era datorată începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 104/2009, respectiv începând cu trimestrul IV 2009.
La nivelul Ministerului Sănătăţii nu a fost constituită o structură de specialitate care să aibă ca atribuţie de serviciu gestionarea taxei claw-back, în