Nici bunul Mărmureanu nu poate explica de ce nu s-a înregistrat ieri un cutremur major în Vrancea. De ce nu s-au rupt de râs plăcile tectonice sub Moldova, auzindu-l pe Crin Antonescu sforâind peste Piaţa Unirii din Iaşi: „Atunci, în 1859, destinul fusese proiectat altfel de marile puteri, de marii diplomaţi ai vremii.

S-a auzit cuvântul şi voinţa poporului exprimat (sic! - n.r.) de lideri puternici, curajoşi, devotaţi, şi istoria lumii s-a schimbat odată cu voinţa naţională”. V-aţi prins? Cu 154 de ani în urmă, erau nişte Barroso, Schulz, Merkel sau Reding pe care-i durea în cot de idealurile de propăşire dâmboviţene. Noroc cu bărbaţii de stat valahi şi moldovani, care au ştiut să pună pumnul în pieptul Ioropii: „Ce pofteşti, mă, madam?”

La fel, şi în vremurile prezente, e nevoie a se afirma voinţa naţională în contra marilor puteri, pentru a schimba istoria lumii. Concluzia e că Antonescu, Ponta, Voiculescu şi Ăla Micu, dimpreună cu toată liota de nicolăeşti, chiţoi, fenechii şi şove, s-a pogorât în lume direct din Cuza, Kogălniceanu sau Costache Negri. E boală grea. Şi diversiune pentru proşti. De când şi-au instalat popourile în fotoliile moi, pluşate, ale Puterii, guvernanţii n-au avut altă grijă mai mare (în afara porţionării ciolanului) decât să se legitimeze. Să-şi albăstrească sângele. Să înfieze idealuri nobile, pe care să le exhibe cu mândrie horcăitoare.

Tupeul e halucinant. Ar fi trebuit să-l vedeţi ieri pe Oprişan, feudalul de Vrancea, cu ochelari negri de soare şi cuşmă de blană, vorbind despre idealurile înaintaşilor! Postacii şi Antenele îi tencuiesc de multă vreme, cu migală, lui Voiculescu portretul de continuator al liniei Maniu - Coposu. Când nu, de-a dreptul, de „proteguitor” al lui Coposu şi al Regelui. Iar placa de ieri, pusă de Antonescu la megafoanele din Iaşi, a avut prima audiţie cu ocazia puciului din vară. Atunci s-a încer