LUGOJ. Clubul de Turism Concordia organizează în data de 8 iunie cea de-a II-a ediţie a Cupei „Max Ausnit” la ciclism pe şosea. Zilele trecute, a avut loc întâlnirea cu sponsorul principal al competiţiei, firma Ausnit, Olariu şi Asociaţii, unde s-au pus la punct ultimele detalii.
Discuţiile au fost fructuoase. Domnul Gabriel Olariu, reprezentantul sponsorului, ne-a înştiinţat că va dota concursul cu premii în valoare de 4.000 de euro, lucru care va apropia nivelul competiţiei de cele de top. Dacă anul trecut am avut 150 de concurenţi, anul acesta ne aşteptăm la minim 250. Gândiţi-vă că doar premiul cel mare va fi de 800 de euro cash, ceea ce rar se întâmplă la noi în ţară în prezent. În general, la concursuri premiile constau în componente de bicicletă sau biciclete. Ne bucurăm foarte mult că avem ocazia să organizăm un concurs de o asemenea amploare şi să aducem Lugojul cât mai în faţă în ciclismul din România, a declarat Călin Ţîru, preşedintele Clubului de Turism Concordia.
Echipa de ciclism din Harvard, prezentă la Lugoj
Strănepotul magnatului Max Ausnit, Byron Hood, va fi prezent, ca şi anul trecut, la întrecere. De această dată însă, nu va mai veni singur, el aducându-i ca invitaţi speciali pe toţi membrii echipei de ciclism de şosea ai prestigioasei universităţi americane Harvard. Startul concursului se va da la Casa Memorială “Max Ausnit” situată pe centura Lugojului în prezenţa lui Steven Ausnit care va fi şi el în România la acea dată. Traseul va avea în jur de 100 de km. Cicliştii vor ajunge pe DN 68A spre Făget, apoi la Surduc, Fârdea, Mâtnic, după care traseul ajunge în Nădrag. La coborâre se vine spre Măguri, Tapia şi din nou pe centură la finish line şi locul de premiere în locul de unde au plecat. “În prezent avem probleme cu asfaltul pe o porţiune de circa 4 km între Fârdea şi coborârea de la Nădrag. Avem promisiunea Primăr